Ploile au dus la întreruperea circulaţiei pe trei tronsoane de drum naţional şi pe şase drumuri judeţene
surpare
Social Ultima Ora

Ploile au dus la întreruperea circulaţiei pe trei tronsoane de drum naţional şi pe şase drumuri judeţene

Circulaţia este oprită duminică pe trei tronsoane de drum naţional şi pe şase drumuri judeţene, iar pe alte drumuri naţionale, circulaţia este îngreunată sau restricţionată, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, care precizează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme semnificative privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Poliţişti precizează că în urma precipitaţiilor din ultima perioadă, rămân în continuare cu circulaţia afectată următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

Drumuri naţionale cu circulaţia oprită:

– DN 11B, în zona localităţii Cătruşa (terasament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri), în judeţul Covasna;

– DN 2H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava), în judeţul Suceava;

– DN 2L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat), în judeţul Vrancea.

Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată:

– DN 12B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri), în judeţul Bacău;

– DN 15B, în localităţile Petru Vodă şi Stânca (afectat terasament pe distanţă de câte 30 metri), în judeţul Neamţ.

Drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată:

– DN 17A, la kilometrul 16, în localitatea Paltinu, judeţul Suceava, sunt instituite restricţii de viteză (30 km/h) şi de tonaj (maxim 7,5 tone), iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

Drumuri judeţene cu circulaţia oprită:

– DJ 177B, în localitatea Gemenea, judeţul Suceava;

– DJ 209G, în localitatea Ulma (sat Nisipitu), judeţul Suceava;

– DJ 176A, în localitatea Brodina de Sus, judeţul Suceava;

– DJ  668A, între  localităţile Alunu şi Prihodişte, judeţul Hunedoara;

– DJ 705A Sarmizegetusa – Costeşti, pe tronsonul cuprins între Valea Albă şi bariera de la intrarea pe drumul pietonal (aluviuni pe carosabil), în judeţul Hunedoara;

– DJ 101T, între localităţile Bertea şi Luţu Roşu (singurul pod care era construit artizanal peste pârâul Bertea a fost complet distrus), judeţul Prahova.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.