Peste 42.000 de euro a costat cea mai scumpă vacanță vândută în România de 1 Mai
Social Externe Ultima Ora

42.500 de euro a costat cea mai scumpă vacanță vândută în România de 1 Mai

Un cuplu de români a plătit 42.500 de euro pentru un sejur în minivacanţa de 1 Mai, într-un apartament de lux în Dubai, situat sub apă, arată un comunicat al companiei de turism TUI TravelCenter.

„Acesta este cel mai scump pachet vândut de Ziua Muncii. Este vorba de un sejur de şapte nopţi în perioada minicavacanţei de 1 Mai, la un hotel emblematic al Dubai-ului, Atlantis The Palm 5 stele, în valoare de 42.500 de euro, cumpărat de un cuplu de români. Aceştia vor călători cu avionul la business class, vor beneficia de transfer privat şi se vor caza într-un apartament de lux situat sub apă”, a afirmat Cosmin Marinof, directorul de vânzări al companiei, potrivit Mediafax.

Din datele agenţiei, cele mai căutate destinaţii externe de 1 Mai sunt Bulgaria, Grecia, Turcia şi Spania, iar în privinţa pachetelor exotice cei mai mulţi români au preferat în această perioadă Thailanda, Republica Dominicană, Maldive şi Mexic.

„Dacă în urmă cu câţiva ani turiştii români preferau destinaţiile exotice doar în sezonul de vârf, şi anume în intervalul noiembrie-martie, acum găsesc motive să călătorească acolo în orice perioadă a anului, inclusiv de 1 Mai, mai ales că din punct de vedere al preţului acestea sunt din ce în ce mai accesibile. Practic, turiştii pot merge în orice lună din an în destinaţii exotice precum Tahilanda, Maldive, Mauritius, Republica Dominicană, Mexic, cu tarife începând de la 550 de euro de persoană. Această sumă reprezintă o treime din tariful minim pe care îl plăteau turiştii pentru o astfel de destinaţie în urmă cu 5-6 ani”, a mai declarat Cosmin Marinof.

Potrivit agenţiei de turism, o vacanţă de o săptămână în Dubai, la un hotel de patru stele, cu zbor inclus, costă de la 500 de euro de persoană, în Thailanda de la 550 de euro, iar în Maldive de la 900 de euro.

Pentru acestă perioadă se constată o creştere cu 10% a numărului de pachete vândute, chiar dacă 1 Mai este anul acesta într-o zi de marţi, spre deosebire de anul trecut, când a fost în continuarea weekend-ului, formând o minivacanţă de 3 zile.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.