Ion Vinea ( 1895 – 1964) este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi, care a fost un poet român simbolist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă.
Ion Vinea și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Contimporanul a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele „frumosului” mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români, printre care se pot menționa Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca și Ion Barbu, editorul Vinea a mai găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos și alții), întreținând o vastă corespondență cu membrii „comunității” avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate.
Ion Vinea – DINTR-O vară
În muzeul pădurii cu odăjdii de toamnă
Suvenir, silabe de cuc,
pe unde potecile se învestmântă-n zale.
Spre balconul de fier cu sângerări ruginii peste suişul iederii de întuneric
ţi-am spus: apari ca un arc de cer
ţiganii din conac s-au îmbătat
şi moşierul îşi descifrează strămoşii.
Plouă.
Mi-amintesc un burlan cu boabe de argint
cum îi cântă trupul.
Seara făcu drumurile de metal
şi podurile sunau ca lemnul viorilor,
bufnitile vechi scapără întunericul din gheare
ce romantic au trecut pe cal,
printre stejarii columne de fum
către casa din grinzi cu perdelele albe.
Era cald şi sofale adânci şi pe masă cafea,
Tristan
Tzara, când ai ascultat întâmplarea,
pădurarul îşi flueră câinele
şi cerbii cu botu-n lac beau stele;
dar eu am scris versurile aceste
în amintirea orelor de şah
din pădurea în care am cetit pe
Nietzsche.
