În romanul “Moromeții 2”, soțul Ilincăi, sora lui Nicolae Moromete, era subofițer într-o unitate militară de aviație, construită de comuniști lângă Siliștea Gumești, la începutul anilor 1950. Unitatea a fost reală, adică nu a fost doar invenție artistică. A fost desființată în 2000, iar clădirile adăpostesc acum două mănăstiri unde s-au petrecut minuni. Ca dovadă că relația specială dintre pământ și cer s-a păstrat puternic aici… dar fără MIG-uri.
„Prin 1948, un băiat a trecut pe aici și a văzut muncitorii săpând. A întrebat ce fac, iar aceștia i-au spus, în bătaie de joc, că fac o mănăstire. Băiatul a răspus: `Mănăstire să fie`. În mod absolut uluitor, unitatea militară a devenit mănăstire. Povestea o știu chiar de la acea persoană care a fost șocată când, în 2001, am început să transformăm fosta sală de învățământ politico-ideologic, unde li se spunea militarilor că nu există Dumnezeu, în biserică. Și știți ce? În mod uluitor, comuniștii au construit sala cu orientarea spre est, exact ca o biserică, fără să vrea!’, ne-a spus preotul Benedict Mihalcea (60 de ani), starețul Mănăstirii Sf. Fanurie, unul din lăcașurile de cult de pe fosta unitate de aviație. Chiar în fața bisericii se află unul din hangarele în care erau avioanele – acum sediu de unitate agricolă privată.
„M-am rugat la Dumenzeu să facă o minune”
În acest moment, Mănăstirea Sf. Fanurie ar avea nevoie de 1,5 milioane de lei pentru a fi terminată. Acum are o biserică din lemn maramureșană și biserica mare, fosta sală de învățământ politico-ideologic, unde soțul Ilincăi Moromete învăța că nu există Dumenzeu…
În curtea aceleiași foste unități militare, care a fost foarte mare, se află și Mănăstirea Sf. Pantelimon, unde pe 10 februarie 2004 s-a întâmplat o minune: 70 de icoane au plâns cu mir! Se estimează că ar fi curs 125 de litri de mir. Starețul mănăstirii, Antonie Liță, despre care se spune că a vindecat miraculos câțiva bolnavi, ne-a explicat cum s-a întâmplat. La un moment dat, m-am rugat la Dumenzeu să facă o minune pentru ca oamenii să nu mai lucreze câmpul în zi de sărbătoare. Nu a făcut o minune, ci mai multe. Mai multe icoane au plâns cu mir, iar una a plâns cu sânge… Era așezată pe orizontală, iar când am ridicat-o pe verticală a curs sânge pe covor. Din celelalte a curs mir, pe rând, în acea zi. De atunci, nu am mai văzut oameni muncind pe câmpurile din jur în zi de sărbătoare’, ne-a explicat părintele Antonie (55 de ani).
„Am vrut să mă spânzur de trei ori”
Unele sunt în camera de lucru a starețului, altele în sufrageria apartamentului în care stă călugărul. Actualele chilii au fost cândva locuințele ofițerilor din fosta unitate militară. Ele mai poartă și acum urmele momentului când de pe ele s-a prelins uleiul frumos mirositor.
La întrebarea dacă oameni bolnavi s-au vindecat la această mănăstire, starețul Antonie a răspuns ferm că i-a vindecat propria lor credință.
A fost cineva din Caraș-Severin care ne-a văzut la televizor și era bolnav la pat, umbla cu căruciorul. A tresărit când a văzut icoana care a plâns cu sânge și a cerut familiei să îl aducă aici. I-am pus icoana în brațe, iar când a venit a doua oară la noi, deja mergea pe picioarele lui. Credința a fost cea care l-a vindecat!’
Starețul ne-a destăinuit cum a ajuns călugăr. În copilărie am vrut să mă spânzur de trei ori. La un moment dat, am auzit la cineva că cine suferă fără să cârtească are mântuire. Am cerut: Doamne, dă-mi și mie boală, ca să mă mântuiesc. Acum sunt bolnav și trebuie să îmi duc crucea…’
