Se face micul cel mai mare, de record, lung de 150 metri 1
Micul cel mai mare, de record, lung de 150 metri
Social Ultima Ora

Se face micul cel mai mare, de record, lung de 150 metri

Bucureştenii care au ales să meargă sâmbătă, în Parcul Naţional, unde se desfăşoară Festivalul ‘Micul cel mare’ până pe 1 mai, s-au putut înfrupta dintr-un mic gigant de 150 de metri, cel mai mare de până acum, pregătit de un bucătar iscusit.

„Anul acesta batem orice record şi vom face un mic de 150 de metri. Vom vedea cine se va încumeta să-l dovedească. Vom mai prepara Micul Dolofan şi Micul cel mai mic”, au informat organizatorii.

În Parcul Naţional sunt amenajate sute de metri de grătar pe care vor fi pregătiţi 50.000 de mici „astfel încât niciun bucureştean care vine la târg să nu plece fără să guste un mic cu muştar şi să-l stingă cu o halbă rece de bere”.

În premieră, pe aleile festivalului va fi amenajat „Goliath”, cel mai mare grătar din sud-estul Europei, precizează comunicatul citat.

De la festival nu vor lipsi cântecele de petrecere, voia bună dar şi concursurile – cine mănâncă cei mai mulţi mici în doar cinci minute primeşte din partea organizatorilor un premiu consistent.

Vizitatorii vor putea, de asemenea, găsi la festival pastramă la ceaun, bulzul tradiţional, cârnaţi, tocăniţe şi tochituri gătite după reţete vechi tradiţionale, frigărui şi fripturi, grătare aromate şi mâncare la ceaun, dar şi plăcinte, cozonaci şi poale-n brâu, dulciuri şi dulceţuri, brânzeturi şi afumături, jamboane, muschiuleţi. Din oferta evenimentului nu vor lipsi licori din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere.

Bucureştenii vor putea, de asemenea, să guste şi să cumpere plăcinte munteneşti, poale-n brâu moldoveneşti, plăcintele dobrogene cu brânză, miere, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale, mere aromate, turtă dulce, prăjituri şi ciocolată de casă, kurtos kalacs sau îngheţată.

În târg se vor găsi şi obiecte tradiţionale, lucrate de meşteri autentici – ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genţi din piele naturală cu motive naţionale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.

Intrarea este liberă de dimineaţă şi până seara târziu, se mai arată în comunicatul citat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.