VIDEO. Deputatul PSD, Nicolae Bacalbașa, despre cei 40 de milioane de euro alocați referendumului
Social Ultima Ora

Jandarmii l-au dus la secție pe protestatarul care l-a îmbrâncit pe deputatul Bacalbaşa

Protestatarul care l-a agresat pe deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, la plecarea din Parlament, a fost identificat şi dus la Poliţie „pentru a fi luate măsurile legale”, anunţă Jandarmeria Bucureşti. Instituţia precizează că jandarmii au obligaţia de a supraveghea intrările situate în perimetrul exterior şi de a asigura ordinea publică în spaţiul dintre perimetrul exterior şi clădirea Palatului Parlamentului, iar pentru zonele care nu sunt in competenţa directă a Jandarmeriei Române, instituţia poate interveni doar la solicitare.

„Referitor la incidentul din Parcul Izvor, unde un grup de persoane a agresat o altă persoană verbal şi fizic, precizăm faptul că persoana care a agresat fizic şi care a încercat să părăsească ulterior zona a fost identificată şi dusă la secţia de poliţie pentru a fi luate măsurile legale.  Jandarmeria nu va tolera acte sau gesturi care pun în pericol siguranţa persoanelor sau care tulbură ordinea publică. De asemenea, cu privire la atribuţiile jandarmilor care execută paza Palatului Parlamentului precizăm că, în conformitate cu HG 1486 din 2005, anexa 1, jandarmii au obligaţia de a supraveghea intrările situate pe perimetrul exterior şi asigurarea ordinii şi liniştii publice în spaţiul dintre perimetrul exterior şi clădirea palatului. Pentru zonele care nu sunt in competenţa directă a Jandarmeriei Române, instituţia noastră poate interveni doar la solicitare”, a transmis Jandarmeria Bucureşti, potrivit news.ro.

Câteva zeci de persoane au protestestat în faţa Parlamentului faţă de modificarea Codurilor penale, iar deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a fost huiduit de aceştia, la ieşirea din Parlament. El a fost împins de unul dintre protestatari şi a avut nevoie de protecţia jandarmilor, care l-au escortat prin parcul Izvor şi a mers până la metrou în huiduielile manifestanţilor, care au strigat „Nu scăpaţi”, „Hoţii”, „La puşcărie”, „Ruşine”, „Vă bateţi joc de noi”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.