Pentru prima dată în România, repausul duminical a fost adoptat prin lege în 1897. Legea a fost dată la iniţiativa primului ministru Lascăr Catargiu , susţinut de primarul capitalei de la acea vreme, Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Repausul duminical, ziua de odihnă a românilor, a apărut pentru prima dată, prin lege, în 1897. Iniţiatorul legii a fost premierul Lascăr Catargiu, mare susţinător al prevederii fiind, de asemenea, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Scriitorul care a fost şi primar al capitalei urmă a susţinut adoptarea legii repaosului spunânând : „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”. Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. fost adoptată pe 6 martie 1897 Potrivit documentului, repausul era acordat o jumătate de zi, duminică dimineaţă, şi 14 sărbători pe an. Ziua liberă de duminică nu a fost bine primită de toată lumea. Printre cei care au contestat repausul duminical s-a numărat dramaturgul Ioan Luca Caragiale.
N-am vazut ceva mai urât pe lume decat un oras mare în zilele de repaus dominical! Toate prăvăliile cu obloanele lasate ca pleoapele în somn… Ce somn!… Peste tot închis!… Să vrei să te spânzuri, n-ai de unde să-ţi cumperi un ştreang… Lipsa asta de activitate, de viata, de mişcare comercială mă apasă pe umeri, mă trage şi pe mine la somn; şi nu pot dormi măcar – parcă sunt în stare de insomnie… şi când mai vad şi toată mitocanimea asta parvenită, prostimea asta eleganta, învârtindu-şi roatele cu cauciuc în neştire, îmi vin fel de fel de idei… primejdioase… De un ceas umblu să dau de un prietin… parcă toţi au intrat în pământ!”, scria dramaturgul.
În 1910, legea a fost modificată cu prevederea care stabilea repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale. Excepţie de la lege făceau instituţiile statului şi administraţia publică. Tot excepţie constituiau şi brutăriile. Acestea erau deschise lucrau în toate zilele săptămînii pentru a vinde pâine proaspătă oamenilor. Abia în 1913, brutăriile au primit liber. Prin Decretul Regal 4.333 emis în data de 6 iunie 1913, autorităţile au permis modificarea unui text prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate în ziua producerii. Peste încă un deceniu românii au primit dreptul de a avea liber în sărbătorilor legale.
În 1925 a apărut “Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale”, prin care patronii erau obligaţi să acorde 11 zile libere pentru sărbătorile legale. În contextul declanşării celui de-al Doilea Război Mondial a fost adoptat “Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiţii excepţionale”. Documentul emis în 1940 prevedea mărirea zilei de lucru şi anularea dreptului la concediu pentru salariaţi. Un an mai târziu, în 1941, a apărut Decretul privind regimului muncii în timp de război” care interzicea orice încetare a lucrului în întreprinderile militarizate fără încuviinţarea comandantului militar al întreprinderii. Zile libere în comunism Comuniştii au desfiinţat zilele libere de sărbătorile religioase. În timpul regimului comunist, românii au avut zile libere doar cu ocazia sărbătorilor de stat:1 şi 2 mai, 23 şi 24 august. După Revoluţia din Decembrie 1989: prin decretul adoptat pe 14 martie 1990 s-a stabilit săptămâna de lucru de cinci zile în unităţile de stat. S-a stabilit, de asemenea, faptul că sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end. 14 zile libere n prezent În prezent românii au 14 zile libere. Codul Muncii prevede 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Romane, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.
