PSD continuă să se laude cu creșterea economică. ”Se resimte în nivelul de bunăstare al românilor”
Social Politic Ultima Ora

GUVERNAREA FOAMEI. 1.062.489 de pensionari trăiesc cu 640 de lei pe lună

Casa Națională de Pensii a înregistrat în luna octombrie un număr de 5.011.489 de pensionari. Acesti pensionari, toți, consumă un miliard de euro pe lună. Dintre acești vârstnici, 1.062.657 persoane au primit în octombrie 640 de lei de fiecare, adică pensia minimă garantată, zisă și pensia socială.

Din acel miliard de euro, suma totală plătită pentru pensii, lunar, aceste persoane primesc 148 de milioane de euro.

Altfel spus, pensiile minime reprezintă 14,8% din suma totală destinată pensiilor, deși cei mai săraci pensionari reprezintă 21% din efectivul total al pensionarilor. Adică, întregul sistem este dezechilibrat.

Menționăm că, pe lângă acești vârstnici cu pensie socială, mai există un milion de pensionari cu venituri până în 1.000 de lei. Adică aproxiamtiv jumătate dintre pensionarii României trăiesc de pe o zi pe alta.

Dacă este să luăm în calcul că în lunile de iarnă o întreținere, la două camere, costă aproximativ 300 de lei, ne putem închipui cam cum trăiesc acești pensionari.

Și acum, bomba: coșul minim pentru o familie cu patru persoane, doi adulți și doi copii,  a fost calculat în primăvara acestui an, Institutul Național de Statistică, la valoarea de 2.304 lei. Adică, aproximativ 600 de lei de persoaneă. Atenție, însă, vorbim despre coșul minim de supraviețuire! Păi, la un venit de 640 de lei de persoană, cum supraviețuiește un vârstnic, lună de lună? S-a gândit cineva?

Desigur, vin Sărbătorile: La mulția ani!

 

Coşul minim de consum  lunar conține:

Făină 3,084 kg

Mălai 5,888 kg

Pâine 31,966 kg

Paste făinoase  0,701 kg

Orez  1,402 kg

Fasole boabe  2,103 kg

Cartofi  13,179  kg

Morcovi, pătrunjel, păstârnac 1,682 kg

Ceapă uscată  2,524 kg

Varză murată şi alte murături 3,084 kg

Mere  3,084 kg

Citrice, fructe meridionale   0,561 kg

Carne de bovine   0,701 kg

Carne de porcine  2,524 kg

Carne de pasăre   2,804 kg

Carne de oaie şi alte feluri de carne   0,421 kg

Preparate din carne (mezeluri) 2,524 kg

Peşte proaspăt şi congelat  0,841 kg

Lapte proaspăt  14,861

Lapte bătut, iaurt 0,701 l

Telemea de vacă   1,122 kg

Telemea de oaie    701    gr

Brânză proaspătă şi smântână   981    gr

Ouă   42   bucăţi

Untură  701    gr

Ulei   2,804 l

Margarină   561 gr

Zahăr 2,804 kg

 

 

 

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.