Video. Protest la o fabrică de vagoane din țară. 300 de angajați au intrat în grevă
Social

Grevă japoneză a profesorilor. Sunt nemulțumiți de tăierea orelor

 Profesorii din județul Timiș sunt, joi, în grevă japoneză și poartă banderole albe pe braț, în școli, nemulțumiți că Ministerul Educației ar dori reducerea orelor de sport pentru elevi începând cu clasa zero la clasa a doua, transmite MEDIAFAX.

Președintele Sindicatului “Spiru Haret”, Filiala Timiș, Virgil Popescu, a declarat, joi, că profesorii din județ sunt în grevă japoneză, astfel că poartă banderole albe pe braț în timpul cursurilor.

Dascălii sunt nemulțumiți de faptul că există riscul ca orele de Educație Fizică de la clasele zero, întâi și a doua să fie reduse, astfel că în jur de 200 de profesori din județul Timiș vor rămâne fără locuri de muncă, deși Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că orele de educație fizică nu vor mai fi tăiate.

“Este grevă japoneză în școli, este o stare de nemulțumire latentă, care a izbucnit odată cu proiectul de hotărâre pe care a vrut să-l scoată ministerul în legătură cu profesorii de educație fizică, în sensul că cinci ore de la clasele zero, întâi și a II-a să fie reduse și predate de către învățători. Chestiunea asta nu putea fi tolerată, mai ales că avem niște promisiuni cu totul și cu totul în alt sens, și nicidecum o reducere de oameni. Ar urma ca 200 de profesori din Timiș să rămână fără loc de muncă”, a afirmat Virgil Popescu.

Joi, liderul de sindicat din Timiș se află la București pentru a discuta pe marginea acestei propuneri.

Un proiect de ordin al Ministerului Educației pentru schimbarea planului cadru la ciclul primar prevede ca orele de Educație Fizică de la clasele zero, întâi și doua să fie reduse. După ce l-a pus în dezbatere publică, Ministerul Educației a retras proiectul de ordin.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii