Vrea să se arunce de pe bloc
Vrea să se arunce de pe bloc
Social Ultima Ora

Explozie la etajul 14 al unui bloc din Chișinău: Trei persoane, printre care și un copil, au murit

Trei persoane, printre care și un copil, au murit în urma unei explozii produse, sâmbătă seara, într-un bloc de pe bulevardul Moscovei din Chișinău, potrivit presei din R. Moldova. Explozia ar fi fost provocată de o butelie, blocul nefiind racordat la rețeaua de gaze.
Alte șase persoane rănite au fost duse la spital cu diverse traumatisme, inclusiv un angajat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), transmite IPN.
Deflagrația a afectat mai multe apartamente de la etajele 14,15,16 și 17 din scara cu numărul 6 a blocului locativ, scrie Radio Chișinău. În cadrul intervenției la fața locului, la etajul 14, au fost găsite corpurile neînsuflețite a două persoane, inclusiv a unui minor, iar în urma leziunilor obținute, un bărbat de 77 de ani a decedat la spital.
La fața locului IGSU a instituit o celulă de criză. Locatarii au fost evacuați. Pentru intervenție au fost aduse 16 unități de tehnică specială și aproape 100 de salvatori și pompieri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.