Fiecare comunitate țigănească trebuie să aibă cel puțin un bătrân judecător de care să asculte, cu sfințenie, toată lumea. Judecăților tigănești nu li se spune „stabor”. ”Cuvântul ăsta e o invenție de pe vremea lui Ceaușescu”, a spus Ioniță Nicolae, zis ”Duca”, judecător de stabor cu legitimație emisă în acest sens.
La baza oricărei comunuități tradițăionale de țigani stă judecata țigănească. Dreptatea împărțită de judecătorii clanurilor este singurul lucru care îi ține uniți. Ceea ce îndeobște cunoaștem sub denumirea de „stabor”, e de fapt o instituție cu caracter închis, cu legi foarte clare, doar pentru țigani.
O judecată nu e chiar așa de simplă cum pare la prima vedere. Cel care vrea judecată trebuie mai întâi să găsească un judecător. De regulă se caută un bătrân cunoscut ca fiind de o moralitate deosebită. De multe ori se apelează la „instanțe” celebre din alte localități, pentru a se evita orice fel de umbră de îndoială asupra actului justițiar. Dacă una din părți considera necesar, poate cere judecătorilor jurământ ca vor da un verdict drept.
La țiganii de țigănie nu exista „bulibașă”. Acest termen nou ar vrea să desemneze o persoană puternică, adică cu mulți bani. Țigănia nu are un lider în adevăratul sens al cuvântului. Sunt liberi, îi unesc doar datinile. Singura instituție de care ascultă orbește este „cris” sau „staborul”.
Ioniță Nicolaie, zis ”Duca”, și a participă la judecățile țigănești de 56 de ani. ”Tatăl meu și unchiul meu erau judecători de judecată țigănească. Încă de când aveam 12 ani m-au luat cu ei să văd cum se face. La 18 ani am primit dreptul să particip și eu în calitate de judecător. De atunci până azi am judecat peste tot în țara. În ultimii ani am fost chemat de c âteva ori și în Germania pentru niște neînțelegeri între țiganii români de acolo.”
Judecata țigănescă se ține doar ziua
În ziua de azi judecatorul de stabor percepe o taxă, dupa posibilitatile materiale ale celui ce ii solicita serviciile, apoi stabileste o data, o ora si un loc pentru judecata. ”Pînă acum vreo 20 – 30 de nai nu exista nici un fel de plată. La finalul judecății mergeau toți la bodegă, cel care a pierdut procesul, adică cel găsit vinovat, dădea o masă mare și asta era tot. Chestia cu taxa e recentă. Și nu e bună”, spune Ioniță Nicolaie.
În funcție de gravitatea cazului, trebuie să participe între unul și trei judecători. Actul de justiție tradițional se săvârșeste ziua, de obicei la prânz, cu participarea comunității, cine vrea. Dacă judecata nu se termină până la apus, cazuri destul de rare, se suspendă pentru a doua zi și se reia de unde a rămas. Nu se noteaza nimic, deși sunt acum destui țigani care știu carte. Judecătorul trebuie să fie un om cu o memorie bună, respectiv nu trebuie să se facă de rușine și să uite vreun detaliu al judecății.
La un ”stabor” vorbește întâi acuzatorul, apoi martorii acuzatorului. Urmează apărarea și martorii acesteia. Se poate însă și fără martori. Dacă un țigan acuza, sau se apară, prin jurământ, judecatorul îi dă dreptate imediat.
Jurământul în ”stabor” e o dovadă incontestabilă. Mai ales că se petrece în fața comunității. Dacă unui țigan care a jurat i se întâmplă ulterior vreo nenorocire, se spune imediat ca a jurat strâmb și își face toată familia de rușine. Formula de jurământ: „Sunt 5 posturi într-un an, să nu le-apuc eu și copiii mei, Dumnezeu să mă pedepsească ca pe X (și se spune numele celui care se presupune că a jurat strâmb – n.r.)”. Înainte de jurământ respectiva persoană trebuie să se debaraseze de orice metal pe care l-ar avea asupra lui, cuțite, inele, lanțisoare etc. Se consideră că metalul anulează forța jurământului, ca un paratrasnet. Cel ce poarta metal și jură strâmb nu pățeste nimic.
După ce audiază pe toată lumea, judecătorii aleg dintre cei de față un număr de asistenți și se retrag cu aceștia la dezbatere. După ce îi întreabă ce părere au, judecătorii deliberează. Pedeapsa se dă exclusiv în bani. În general judecătorii trebuie să aplaneze situațiile conflictuale care pun în primejdie unitatea grupului. Cel mai vinovat e considerat autorul moral al încălcării datinilor. Spre pildă, dacă un țigan surprinde o neregulă gravă și o face publică în comunitate, iar în urma acestui denunț un alt tigan își rănește semenul la nervi, denunțătorul este considerat vinovat, chiar dacă ceea ce a spus el a fost adevărat.
În cazuri mai speciale, cel care se considera nedreptățit poate face „recurs” la o alta instanță țigănească. Dacă și acea instanță dă aceeași sentință, părțile în conflict trebuie să respecte decizia. Altfel riscă excluderea din comunitate.
Dacă judecătorii au greșit, ei decad din statul pe care îl au în comunitate.
Cele mai multe instanțe țigănești trebuie să rezolve probleme de onoare. Exemplu: o țigancă a fost bănuită adulter dintr-un zvon. Un țigan a vorbit despre acest lucru cu o terță persoană. Zvonul a juns la urechile soțului femeii și a declanșat judecata. Celui care a lansat zvonul adulterului i s-au cerut dovezi. Nu a avut. Ba mai mult au apărut martori care au demontat bănuiala. Judecatorul l-a amendat pe calomniator cu 3.000.000 de lei.
Legile nescrise pe care trebuie să le respecte țiganii
Să nu omori un alt țigan.
Să nu lovești un alt țigan.
Să nu furi de la un alt țigan.
Să nu pârăști un alt âigan.
Să nu iei nevasta unui alt țigan.
Sa nu minti un alt tigan.
Sa nu calomniezi un alt tigan.
Sa nu juri stramb in fata unui alt tigan.
Tiganca sa nu treaca prin fata unui tigan, ci numai prin spatele acestuia, pentru ca ii face rau si plateste.
Tiganca sa nu treaca prin fata unui animal copitat (vaca, oaie, cal, capra) pentru ca ii face rau si ii plateste stapanului animalului.
Sa respecti decizia judecatorului.
Jurăminte pe carene de porc și țigari rupte
Țiganii nu jura pe biblie si nu se inghesuie sa jure pe icoane. In general se jura pe carne de porc, pe carne de porc și un ban pus deasupra sau pe o țigară ruptă în două și pusă cruce. Aceste obiecte sunt considerate diabolice, un lucru pacatos. Probabil o ramasita a unor traditii asiatice originare, unde porcul nu se mananca, fiind considerat animal spurcat. Jurământul se rostește: „Asa cum se topeste untura din carnea, asa sa se topeasca zilele mele daca…”. Sunt si cazuri in care judecatorul, sau judecatorii, au un dubiu asupra unei declaratii, situatie in care respectivul este pus sa jure. „Zi sa…” si ii explica ce sa zica. Asemenea cazuri sunt exceptionale.
