Festivalul internaţional de operă şi muzică clasică "Hunedoara Lirică". Artiști din 14 țări ajung în România
festival
Social Știrea Zilei

Doi DJ olandezi, REȚINUȚI la Iași pentru posesie de droguri

Doi DJ olandezi au fost prinşi vineri după-amiază cu substanţe interzise asupra lor, în Aeroportul Internaţional Iaşi. Cei doi DJ care au participat la Festivalul Afterhills, ce are loc în aceste zile la Iaşi, au fost duşi la audieri la sediul DIICOT.

„Astăzi (vineri – n.r.) au fost aduşi la sediul DIICOT doi cetăţeni olandezi asupra cărora, la controlul corporal efectuat la Aeroportul Internaţional Iaşi, au fost descoperite substanţe susceptibile a fi droguri. Cei doi cetăţeni care sunt DJ urmează a fi audiaţi la sediul nostru, după care vor fi luate măsurile care se impun”, a declarat Cătălin Prisecaru, şeful DIICOT Iaşi, potrivit Mediafax.

Cei doi olandezi au petrecut noaptea de joi spre vineri la Festivalul Afterhills, iar, vineri după-amiază,  au încercat să se îmbarce într-un avion ce efectua o cursă pe ruta Iaşi – Bucureşti. Ulterior, ar fi urmat să ia o cursă aeriană spre Olanda. La poarta de filtru, angajaţii Aeroportului Iaşi au observat reacţiile bizare ale celor doi olandezi şi le-au făcut un control corporal mai amănunţit, ocazie cu care au descoperit pastile şi o substanţă vegetală asupra lor, produse susceptibile a fi ecstasy şi canabis.

Substanţele au fost preluate de anchetatori şi trimise la laborator, pentru analiză. În funcţie de rezultatele analizei de laborator şi de declaraţiile celor doi suspecţi, procurorii ieşeni ar putea formula o propunere de arestare preventivă pe numele lor, pentru trafic şi consum de droguri de mare risc.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.