Dragnea spunea, în 2005, că nu-i place ”statul totalitar”, ”controlul justiției”, ”guvernarea neperformantă”! Astăzi…
Social Ultima Ora

Dezastru în fieful lui Liviu Dragnea: Sute de oameni vor fi daţi afară

Probleme mari în fieful liderului PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Sute de oameni vor rămâne fără loc de muncă înaintea Sărbătorilor de Iarnă.

Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie? Şefii au venit cu explicaţii.

Este vorba despre aproape 800 de oameni care vor ajunge şomeri, după ce vor fi daţi afară din două companii de confecţii textile. Totul se întâmplă din cauza scăderii numărului de comenzi şi a situaţiei financiare tot mai instabile a celor două firme.

Cele două companii fac parte din rândul marilor angajatori ai judeţului Teleorman. Una dintre cele două companii a fost premiată de municipalitatea din Alexandria pentru activitate şi contribuţia la bugetul local al reşedinţei de judeţ.

O societate va concedia 600 de angajaţi din punctele de lucru Alexandria şi Zimnicea, dintr-un total de 1.201 salariaţi, iar cealaltă va disponibiliza 178 de oameni din Turnu Măgurele, dintr-un total de 334 de salariaţi, anunţă cei de la ITM Teleorman, citaţi de mediafax.

„Într-adevăr, pe fondul dificultăţilor economice întâmpinate pe piaţa confecţiilor textile, două societăţi comeciale care activează şi în judeţul Teleorman (…) au notificat ITM Teleorman asupra intenţiei de a proceda la concedieri colective, în perioada decembrie 2018- ianuarie 2019“, a declarat directorul ITM Teleorman, Emil Ciobanu.

Cele două firme au o situaţie financiară instabilă, dar ITM Teleorman anunţă că dacă vor exista suspiciuni de încălcare a legislaţiei muncii va face controale tematice, care vor avea în vedere respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la derularea procedurii de concediere colectivă, prin raportare la prevederile Codului Muncii şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil, fiind posibilă aşadar chiar şi o consultare cu salariaţii. Cele două companii de confecii textile fac disponibilizări de o asemenea amploare pentru prima dată de când s-au înfiinţat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.