România riscă să devină raiul traficanţilor de persoane dacă nu face un grup de acţiune în acest domeniu, a declarat, joi, Cristina Guseth, director Freedom House România.
Social Ultima Ora

Cristina Guseth îngrijorată de soarta României

Cristina Guseth îngrijorată de soarta României

România riscă să devină raiul traficanţilor de persoane dacă nu face un grup de acţiune în acest domeniu, a declarat, joi, Cristina Guseth, director Freedom House România.

„Dacă România nu-şi va face task force în care să implice segmentele interesate din societate, instituţiile statului şi să adreseze această problemă, dacă te uiţi la noile modificări ale Codului penal şi Codului de procedură penală, noi riscăm să devenim raiul traficanţilor. Acum, pentru ei va fi bine, dar pentru oameni va fi rău şi deja e rău, noi avem 40% pol de sărăcie care, din păcate, e exploatat şi nu sprijinit să-şi depăşească condiţia”, a spus Guseth cu prilejul unei conferinţe.

Ea a menţionat că task force-ul presupune un grup de acţiune care să-şi fixeze obiective comune, să reuşească o strategie care să nu rămână pe hârtie, ci să se aplice în fapt.

Guseth a spus că proiectul „Îmbunătăţirea investigării şi recuperării produsului infracţiunii de trafic de persoane” se încheie la sfârşitul lunii iunie şi că a fost derulat de Freedom House România, RISSC (Italia) şi Risk Monitor (Bulgaria).

Ea a menţionat că în cadrul acestui proiect, care se derulează din octombrie 2016, a fost dezvoltată o aplicaţie Open Data.

Guseth a explicat că aplicaţia pune împreună bazele de date ce pot fi consultate pe surse deschise, în ideea urmăririi banilor, ca atare investigatorii vor fi ajutaţi să identifice fluxul de bani, astfel încât să poată recupera ceea ce rezultă din infracţiune, precum şi bunurile cu care se fac infracţiuni.

Silvia Tăbuşcă, coordonator al Centrului European pentru Educaţie şi Cercetare Judiciară, a declarat că România este singurul stat al Uniunii Europene care nu are o strategie naţională pentru combaterea criminalităţii organizate, redactează Agerpres.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.