ULUITOR! CEL MAI CIUDTA DOSAR PENAL DIN ROMÂNIA: SUNT ACUZATE DE CRIMĂ TREI VACI ȘI UN TAUR
Social Justiție Ultima Ora

CEL MAI CIUDTA DOSAR PENAL DIN ROMÂNIA: SUNT ACUZATE DE CRIMĂ TREI VACI ȘI UN TAUR

O bătrână dintr-o comună din judeţul Vâlcea şi fiul acesteia au fost găsiţi morţi, în apropierea casei în care locuiau, prima ipoteză fiind aceea că cei doi au fost ucişi de animalele domestice pe care le creşteau în gospodărie, arată observator.tv.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vâlcea, un bărbat din comuna Grădiştea, satul Valea Grădiştii, a sunat, în noaptea de 10 decembrie, la 112 anunţând că şi-a găsit tatăl, în vârstă de 54 de ani, şi bunica, în vârstă de 74 de ani, morţi pe un teren din apropierea locuinţei lor.

Poliţiştii care au deschis anchetă în acest caz au constatat că bătrâna şi fiul acesteia au fost găsiţi în grădină, iar trupurile neînsufleţite ale celor doi au semne de violenţă care par a fi produse de animale, suspectându-se că cei doi au fost atacaţi de trei bovine şi un taur pe care familia le creştea în gospodărie.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, dosarul fiind deschis pentru ucidere din culpă. Di primele date, vinovate pentru crimă par a fi animalele: trei vaci și un taur. S-ar putea ca animalele să primească pedeapsa capitale: vor deveni salam!

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.