Mănăstirea Celic-Dere, situată în partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunăre și Marea Neagră. Numele mănăstirii este luat de la pârâul Celic-Dere – nume turcesc, în română însemnând „râul de oțel”, aici fiind găsite arme din trecutul îndepărtat.
Manastirea este situata la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea si 12 kilometri vest de localitatea Cataloi aflata pe soseaua Tulcea-Constanta, in Comuna Frecatei. Autobuzele din Tulcea-Cataloi-Telita au statie chiar in fata Manastirii Celic-Dere.
De la intrarea in incinta mergem urcand usor pe o alee inierbata marginita de arbori coniferi, circa 150 de metri, urcam apoi o scara de beton de 30 trepte pana ajungem in fata bisericii, dupa care urcam inca 24 trepte de beton ca sa ajungem in pridvorul bisericii. Acest urcus ne face sa intelegem ca biserica este construita pe un deal mai inalt decat restul incintei.
Manastirea Celic Dere are o istorie de 300 de ani
Asupra anului infiintarii Manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea „Marelui Dictionar Geografic al Romaniei”, conform careia asezamantul a fost fondat de „arhiereul” Athanasie Lisivencof la anul 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii „cam la 1840” de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.
Traditia orala spune ca in secolul al XVIII-lea, calugari ardeleni veniti din Muntele Athos se stabilesc in aceasta poienita, vatra monahala si construiesc o bisericuta din barne de lemn si lut, situata pe locul unde azi este cimitirul.
Aceasta este distrusa de incendiu, iar arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica.
In anul 1845 manastirea de calugari Celic Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii – viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor.
În mănăstirea Celic Dere există o icoana care se curăţă singură şi are o poveste veche de 200 de ani. Se zice că a fost adusă de un soldat austriac, prin 1816, după războiul dintre austrieci şi turci. Şi pe atunci era tot mănăstire la Celic Dere, Tulcea.
Conform tradiţiei orale lăsate din generaţie în generaţie, soldatul i-ar fi spus unui călugăr: ”Părinte, ţineţi această icoană! Dacă Sfinţia voastră nu veţi trăi până când ea se va curăţa, cei ce vă urmează să păstreze această icoană. Să aveţi mare evlavie, că prin ea se va săvârşi o mare minune. Această icoană o vedeţi că este neagră, dar până la urmă se va lumina toată, se va curăţa şi ochii Mântuitorului, care-i vedeţi că sunt închişi, se vor deschide”.
Se spune că pictura anunţă sfârşitul lumii
În acest moment, adică după aproape 200 de ani de când este la Celic Dere, icoana este curăţată pe o suprafaţă de 60%, iar ochii lui Iisus sunt uşor întredeschişi. Se spune că atunci când se va curăţa complet, i se vor deschide ochii şi va veni sfârşitul lumii.
Celic Dere înseamnă «pârâu de oţel»
Mănăstirea Celic Dere, din munţii Măcinului, se află pe drumul care leagă Tulcea de Niculiţel, pe valea pârâului Celic, de la care şi-a luat numele. În limba turcă, Celic Dere înseamnă pârâu de oţel’, pentru că aici s-au găsit arme din vremuri străvechi. Legenda spune că prin pădurea deasă din jur apar uneori, seara, călăreţi în armuri.
