Fără pic de milă – aşa l-a certat Brigitte Năstase pe soţul ei pe Ilie Năstase după ce a reuşit performanţa de a fi reţinut de două ori în aceeaşi zi de agenţii de la Brigada Rutieră din Bucureşti.
Social Ultima Ora

Brigitte Năstase l-a certat pe Ilie Năstase după ce a fost reţinut de poliţişti

Fără pic de milă – aşa l-a certat Brigitte Năstase pe soţul ei pe Ilie Năstase după ce a reuşit performanţa de a fi reţinut de două ori în aceeaşi zi de agenţii de la Brigada Rutieră din Bucureşti.

”Nu am de ce să mă mai interesez de Ilie, nici nu mai vorbesc cu el. El a fost la club aseară (n.r. 24 mai), om de 72 de ani. Mi se pare penibil. Și dacă vrea să-și caute o relație, nu se duce în club. Știu că a fost la Nuba, cu anturajul lui. Prin 2011 a mai trecut printr-o fază ca asta. Consumă alcool, iar ăsta e unul dintre motivele despărțirii noastre. Din cauza asta nu ne-am mai împăcat. Eu cât am fost lângă el, l-am susținut, l-am cicălit și era ok. Când îi spunem anumite chestii, el mă ura și certurile noastre erau pe tema faptului că încercam să-l îndepărtez de anturaje. Nu vreau să arunc cu piatra în el. Dacă a fost cu două domnișoare în mașină nu știu și nu mă afectează, iar dacă ar fi pățit ceva mai rău, era bine ca domnișoarele alea să aibă grijă de el”, a declarat Brigitte Năstase, pentru Click!

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.