Autocar românesc găsit cu geamul spart în Budapesta, de Ziua Naţională. 43 de copii erau în excursie în capitala Ungariei
Social Politic Ultima Ora

Autocar românesc găsit cu geamul spart în Budapesta, de Ziua Naţională. 43 de copii erau în excursie în capitala Ungariei

Un autocar care a transportat în Budapesta 43 de copii din judeţul Vâlcea a fost atacat cu un obiect contondent în dimineaţa zilei de sâmbătă, 1 decembrie, scrie Adevăul.

Potrivit versiunii unora dintre participanţii la excursie, atacul ar fi avut loc pe un bulevard din Budapesta, în timpul în care vehiculul fusese parcat, iar toţi ocupanţii coborâseră să viziteze un muzeu. De altfel, fotografiile ajunse în posesia presei arată autocarul cu geamul spart parcat pe un bulevard din capitala Ungariei. Patronul firmei de transport care deţine autocarul spune, pe de altă parte, că geamul s-ar fi spart în parcarea unde vehiculul fusese lăsat peste noapte.

„Autocarul a fost parcat peste noapte în parcarea de la stadion, alături de mai multe autocare. În această dimineaţă, la ora 09.45 (ora Ungariei), am fost sunat de şoferul autocarului ce ajunsese la parcare şi urma să meargă să îşi preia grupul. El a găsit autocarul cu luneta spartă, fără ca din interiorul autocarului să lipsească ceva. Probabil a fost o glumă proastă a vreunui grup de petrecăreţi sau o manevră greşită a vreunui alt autocar ce a parcat în spate. Nicidecum nu a fost atacat cu pietre pe un bulevard din Budapesta”, a declarat Cătălin Balaiban, administratorul firmei de transport care deţine autocarul, pentru Observator TV.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.