Accident în Timiş: Zece persoane, dintre care trei copii, rănite după coliziunea a trei mașini 1
Accident în Timiş: Zece persoane, dintre care trei copii, rănite după coliziunea a trei mașini
Social Ultima Ora

Accident în Timiş: Zece persoane, dintre care trei copii, rănite după coliziunea a trei mașini

Zece persoane, dintre care trei copii, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă seara, în urma unui accident produs pe DN 6, în judeţul Timiş, fiind implicate două maşini şi un TIR. Traficul este blocat pe ambele sensuri.

Accidentul rutier a avut loc, sâmbătă seara, pe DN 6, între localităţile Găvojdia şi Lugojel, din judeţul Timiş.

Potrivit poliţiştilor, un TIR condus de un cetăţean turc a intrat într-o depăşire periculoasă şi a lovit frontal o maşină care circula regulamentar, în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, autocamionul a ricoşat într-un alt autoturism în care se aflau tot cinci persoane.

Zece dintre cele unsprezece persoane implicate în accidentul rutier, între care trei copii, au fost transportate la spitalul din Lugoj pentru îngrijiri medicale.

“Victimele nu sunt grav rănite, dar pentru siguranţă au fost toate transportate la spital. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un ofiţer şi 19 subofiţeri, trei echipaje SAJ şi echipaje de poliţie”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, potrivit Mediafax.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul este blocat pe ambele sensuri pe DN 6, în zona producerii accidentului rutier.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.