7 persoane implicate într-un ACCIDENT TERIBIL
Social Ultima Ora

Accident pe DN 1: Trei mașini sunt implicate, sunt 4 victime, între care și un minor

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, vineri după-amiază, pe DN 1, în zona oraşului prahovean Băicoi, patru persoane, între care un minor, fiind rănite. Traficul pe DN 1 nu a fost afectat în urma accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul rutier s-a produs în apropierea oraşului Băicoi, la câţiva kilometri de Ploieşti, în condiţii care nu au fost stabilite încă, scrie news.ro.

Purtătorul de cuvânt a ISU Prahova, Raluca Vasiloae a declarat că în accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau opt persoane, patru dintre ocupanţi au fost răniţi.

Este vorba despre două femei cu vârste de 41 şi 44 de ani, care au suferit traumatisme în zona capului şi a coloanei cervicale, despre un bărbat de 36 de ani care are un traumatism cranio-cerebral şi despre un tânăr de 17 ani care are o contuzie la gamba dreaptă. Toţi patru au fost duşi cu ambulanţele la spital.

Printre ceilalţi patru ocupanţi din autovehiculele implicate în accident se numără şi un copil de trei ani, care nu are leziuni vizibile şi nici nu a fost preluat de echipajele medicale pentru a fi transportat la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, întrucât aparţinătorii au semnat că refuză acest lucru.

În urma accidentului traficul rutier pe DN 1 nu a fost afectat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.