VIDEO. Un bărbat este scos nevătămat de sub metrou. Imagini șocante
Social Ultima Ora

35 de kilometri din rețeaua tunelurilor de metrou se pot prăbuși în caz de cutremur!

Percepția generală este că tunelurile de metrou sunt locurile în care bucureștenii se pot retrage în siguranță în caz de calamitate sau război, inclusiv atomic! Uite însă că nu prea este așa!… Jumătate din lungimea totală a galeriilor, în lungime totală de 69,25 kilometri,  prezintă ”vulnerabilităţi”!

Conform Planului de Analiză și Acoperirea Riscurilor în București, adoptat de Consiliul General al Municipiului București, conține o informație la care nimeni nu se aștepta: 35 de kilometri de tuneluri de metrou se pot prăbuși în caz de cutremur! Informația se află la capitolul ”vulnerabilități la cutremur” – seismul fiind principala ameninţare la adresa Capitalei României. Este pentru prima dată când o asemena informaţie legată de metrou apare în documentele privind riscurile în Bucureşti.

Tot la capitolul ”vulnerabilităţi” sunt menționați 800.000 de bucureșteni, cei cu vârste între 0 și 19 ani, dar și cei de peste 60 de ani, care pot avea probleme mari în caz de cutremur. Asta în contextul în care 400 de clădiri de  locuit cu mai mult de 8 etaje sunt construite înainte de 1940, adică fără sisteme structurale antiseismice.

În fine, alte riscuri care pot afecta Capitala sunt inundaţiile – în caz că se sparge barajul Ciurel jumătate din centrul oraşului va fi acoperit de apă -, incendiile şi revoltele sociale!

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.