ALERTĂ. Protest de amploare astăzi în Piața Victoriei: "Iubirea nu se votează”
Social Ultima Ora

Piața Victoriei: Circa 3.000 de oameni cer demisia Ministrului Justiției

Peste 3.000 de susținători ai șefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au ocupat Piaţa Victoriei din Capitală scandând împotriva Ministrului Justiției, Tudorel Toader, și a deciziei sale de revocare din funcție a Laurei Codruţa Kovesi.

Sub sloganul „Tudorele, pleacă tu, cu hoţii tăi” s-au mobilizat manifestanți și în alte orașe,  precum Cluj, Sibiu, Arad, Ploieşti, Baia Mare, Craiova şi Galaţi. Românii din diaspora anunţă şi ei că se vor solidariza cu cei din ţară, în Dublin, Milano, Viena şi Toronto.

„Da, ştim, DNA-ul este foarte deranjant pentru cei care toacă banii românilor şi vor să trăiască liniştit cu asta. Apropos, în 2016, DNA, doar în dosarele de mare corupţie, a urmărit recuperarea sumei totale de 667 de milioane de euro. Adică bani furaţi de la români de către corupţi. (…) NU RENUNŢĂM, nu acceptăm un abuz făcut de o gaşcă de infractori”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului din Bucureşti, potrivit News.ro.

Protestul din Capitală a început la ora 18.00.

Manifestaţii de susţinere a DNA au loc în Alba Iulia (prefectură), Arad (în faţa primăriei), Baia Mare (Piaţa Revoluţiei), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Brăila (în faţa primăriei), Botoşani (Piaţa Revoluţiei), Braşov (prefectură), Cluj (Monumentul Memorandiştilor), Constanţa (prefectură), Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Focşani (Piaţa Unirii), Galaţi (prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Piteşti (Piaţa Vasile Milea), Ploieşti, Râmnicu Vâlcea (Scuarul Revoluţiei), Satu Mare (pietonalul Corneliu Coposu), Sibiu (Piaţa Mare), Suceava (Palatul Administrativ), Târgu Jiu (biserica de lângă prefectură), Târgu Mureş (prefectură), Timişoara (Piaţa Operei), Tulcea (Piaţa Civică).

De asemenea, românii din diaspora au anunţat că vor solidariza cu cei din ţară, astfel că vor organiza proteste în Dublin (în faţa ambasadei României), Milano (Consulatul român), Toronto (Nathan Phillips Square) şi Viena (în faţa ambasadei României).

Peste o mie de persoane au protestat şi joi seară în Piaţa Victoriei, imediat după anunţul ministrului Justiţiei de declanşare a procedurilor de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, oamenii strigând: ”DNA să vină să vă ia”, ”Nu scăpaţi!”, ”Hoţii”, ”Tudorel, demisia!”. Proteste au fost şi în Cluj-Napoca, Sibiu, Constanţa, Braşov sau Iaşi.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi seară că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA.

Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a transmis, vineri, că va urma procedura legală şi se va prezenta, oricând este nevoie, să răspundă, punct cu punct, tuturor afirmaţiilor prezentate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii