Acuzații grave din Parlament după moartea elevului din Bacău: „Ne mor copiii cu zile după 36 de ani de la Revoluție!”. Miniștrii sănătății trași la răspundere

Moartea tragică a lui Robert, elevul de doar 15 ani care s-a prăbușit în curtea școlii din comuna Parincea, județul Bacău, a provocat reacții extrem de dure în spațiul public și în Parlament. Politicieni și reprezentanți ai societății civile acuză direct sistemul medical și serviciile de urgență pentru tragedia care a șocat întreaga țară.

„INADMISIBIL! După 36 de ani de la Revoluție, ne mor copiii cu zile, pentru că nu am fost în stare să creăm un sistem medical performant în România!”, spune din Parlament, deputatul Nicolae Păun, vicepreședinte al Comisiei pentru apărarea drepturilor omului.

Potrivit informațiilor apărute până acum, băiatul s-ar fi prăbușit în pauza de prânz, chiar în curtea școlii gimnaziale din Parincea. Profesorii au încercat timp de aproape două ore să îl resusciteze, iar la 112 ar fi fost făcute patru apeluri. Martorii susțin că ambulanța a ajuns foarte târziu și fără medic.

Reacția transmisă din Parlament după tragedie critică dur starea sistemului sanitar și a serviciilor de ambulanță din România.

„Toți cei prezenți spun că acel copil a murit cu zile. Nu este primul incident de acest fel. Oare câte tragedii trebuie să se mai întâmple pentru ca Ministerul Sănătății și Serviciul de Ambulanță să ia măsuri concrete?”, se mai arată în mesaj.

Păun acuză foștii și actualii miniștri ai Sănătății de lipsă de competență și empatie și susține că sănătatea ar fi trebuit să fie o prioritate națională, mai ales în contextul scăderii dramatice a natalității.

”INADMISIBIL!

După 36 de ani de la Revoluție, ne mor copiii cu zile, pentru că nu am fost în stare să creăm un sistem medical performant în România!

Robert, un elev în clasa a opta, de doar 15 ani, s-a prăbușit din senin în pauza de prânz, chiar în curtea școlii gimnaziale din comuna Parincea, județul Bacău. Timp de două ore, profesorii au încercat până în ultimul moment să-l resusciteze.

Au fost patru apeluri la 112, iar Ambulanța a venit foarte târziu și fără medic. Toți cei prezenți la acest incident tragic spun că acel copil a murit cu zile.

Asta din cauză că, după 36 de ani de la Revoluție, România nu a fost în stare să creeze un sistem medical care să ne poată salva copiii de la moarte. Nu este primul incident de acest fel.

Oare câte astfel de evenimente tragice trebuie să se mai întâmple, pentru ca cei care conduc Ministerul Sănătății și Serviciul de Ambulanță să ia măsuri concrete, pentru a crea un sistem performant care să ne salveze?​

Ce alte priorități au avut sau au foștii și actualii miniștri ai Sănătății și cei care au condus Serviciul de Ambulanță? Sănătatea și Serviciul de Ambulanță ar trebui să fie prioritățile acestei țări. După ce că natalitatea în România e într-o scădere dramatică în ultimii ani, acum trebuie să asistăm pasiv cum ne mor copiii cu zile?

Cum pot politicienii României care au condus Ministerul Sănătății să fie atât de incompetenți și insensibili? Atâta lipsă de empatie nu am mai văzut. Aș dori ca foștii miniștri ai Sănătății să ofere explicații părinților copilului care a murit cu zile. Dacă Robert era copil de deputat, senator, ministru sau om de afaceri influent, cei de la Ambulanța Bacău i-ar fi trimis o Salvare fără medic și cu multe minute de întârziere? Cred că cei vinovați erau până acum demiși și arestați.

Să le fie RUȘINE tuturor foștilor miniștri ai Sănătății, care nu au fost în stare că creeze un sistem medical care să ne salveze copiii!”, transmite din Parlament deputatul Nicolae Păun.

Nicolae Păun atac dur din Parlament
Nicolae Păun atac dur din Parlament

Tragedia a stârnit revoltă uriașă online, unde mii de oameni cer explicații și anchete privind intervenția serviciilor de urgență.

Citește și Copii intoxicați la cea mai scumpă școală din România