Sindicaliştii cer majorarea salariilor
Sindicaliştii cer majorarea salariilor
Exclusiv Sănătate Social Ultima Ora

ALERTĂ. Din 7 iunie se anunță grevă japoneză în sănătate. Revendicările sindicaliștilor

Sindicaliştii din sănătate vor declanşa din data de 7 iunie o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţi.

”Liderii SANITAS județeni prezenți la ședința Consiliului Național din data de 31 mai a.c., reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din Sănătate și Asistență socială au analizat rezultatele negocierilor din ultimele zile purtate de echipa SANITAS cu premierul României, dl Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, dl Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, dl Alexandru Rafila.

Consiliul Național a luat act de fapul că autoritățile, la presiunea SANITAS și prin negociere directă cu reprezentanții Federației SANITAS, au identificat soluții funcționale care pot conduce la rezolvarea, în perioada imediat următoare, a revendicărilor noastre:

• Deblocarea angajărilor în cele două sisteme;

• Alocarea sumelor necesare pentru a asigura plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații;

• Adoptarea în perioada imediat următoare a unui act normativ care să asigure atingerea salariului de bază maxim prevăzut în Anexa II la Legea 153/2017 pentru toate categoriile de angajați din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ;

• Revizuirea ierarhiei pentru toate funcțiile din SĂNĂTATE implicit reașezarea asistentului medical în grila de salarizare cuprinsă în noua lege a salarizării bugetare; recunoașterea rolului asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare;

• Finalizarea negocierilor și semnarea CCM la nivelul sectorului de negociere colectivă Sănătate;

• Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.

În consecință, Consiliul Național a decis că SANITAS va menține o presiune continuă asupra autorităților decidente ca avertisment că membrii noștri nu mai acceptă amânări sau soluții parțiale la revendicările sistemelor de Sănătate și de Asistență socială, astfel:

– Continuarea referendumului în rândul membrilor noștri de sindicat referitor la desfășurarea acțiunilor de protest;

– 7 iunie – declanșarea GREVEI JAPONEZE în instituțiile publice de Sănătate și Asistență socială, grevă fără întreruperea activității până la rezolvarea revendicărilor SANITAS;

– Continuarea negocierilor cu factorii de decizie;

– Analiza permanentă a stadiului implementării soluțiilor asumate de partea guvernamentală și stabilirea tipului și a calendarului de acțiuni ce se impun în raport cu rezultatele obținute.

CONSILIUL NAȚIONALAL FEDERAȚIEI SANITAS DIN ROMÂNIA”, arată sindicaliștii.

Nu s-a ajuns la o înțelegere
Nu s-a ajuns la o înțelegere

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.