
VIDEO. Nicușor Dan, candidează independent la alegerile prezidențiale din 2025
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a anunţat, luni seara, candidatura la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Nicușor Dan va candida indepndent și a anunțat că este dispus să negocieze cu partidele pro-europene.
”Voi candida independent. Sunt deschis la discuţii cu partidele proeuropene pentru susţinerea acestei candidaturi. Este nevoie de un preşedinte care să se asigure că direcţia proreformă pe care o anunţă partidele să fie urmată în activitatea lor.
Suntem într-un moment de cumpănă, cel mai dificil moment pe care România l-a avut după Revoluţie. Românii au transmis la alegerile pe care tocmai le-am avut că nu se mai poate, că s-a minţit prea mult, că politicienii se prefac că încearcă să le rezolve problemele şi că instituţiile nu se ocupă de lucrurile de care trebuie să se ocupe.
Este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la aşteptările cetăţenilor.
Prima problemă, corupţia şi funcţionarea instituţiilor. Sunt zone întregi din statul român, la toate nivelurile, care sunt capturate de grupuri de interese. Şi ele bineînţeles că acţionează în interesul găştii şi nu-n interes public.
Iar instituţiile nu funcţionează, pentru că tot timpul prevalează relaţia de partid şi nu competenţa. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public şi cei care apără interesul de gaşcă. Nu va fi ceea ce propun unii în concurs de cine strigă mai tare că România e corupţie”, a spus Nicușor Dan.
Primarul Capitalei a declarat că sunt trei probleme mari pe care România le are şi în care rolul preşedintelui este important.
”Prima problemă, corupţia şi funcţionarea instituţiilor. Sunt zone întregi din statul român, la toate nivelurile, care sunt capturate de grupuri de interese. Şi ele bineînţeles că acţionează în interesul găştii şi nu-n interes public. Iar instituţiile nu funcţionează, pentru că tot timpul prevalează relaţia de partid şi nu competenţa. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public şi cei care apără interesul de gaşcă.
Nu va fi ceea ce propun unii în concurs de cine strigă mai tare că România e corupţie.
Ştim toţi că în România e corupţie. Va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică şi justiţie. Şi acestea sunt atributele esenţiale pe care trebuie să le aibă preşedintele României în România de azi.
Să stăpânească mecanisme administrative, să poată negocia coagulări politice şi să înţeleagă foarte bine mecanismele juridice. Şi aceste atribute sunt cele care m-au făcut după o analiză foarte onestă să fac anunţul pe care îl fac azi.
Există peste tot, la toate nivelurile, studii, strategii, numai că ele pe de o parte se bat cap în cap unele cu altele şi pe de alta parte sunt foarte puţin adaptate la realitate. Pe de alta parte, România are şi în sectorul public, şi în sectorul privat, şi în zonele profesionale, şi în diaspora, resurse foarte importante de competenţă, pe care însă statul român nu le-a accesat până în momentul acesta.
Şi acesta este rolul preşedintelui, care nu e implicat în actul de guvernare zilnic, şi în felul ăsta are o distanţă, este de a identifica aceste competenţe, de a le organiza pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivite pentru principalele probleme pe care România le are.
Au fost multe îngrijorări ale multora dintre aceste categorii, de la pandemie, războiul din Ucraina, inflaţie, la care guvernanţii nu au avut răspunsul adecvat. Şi este rolul preşedintelui să refacă dialogul dintre aceste categorii, este rolul preşedintelui să enunţe acele valori care ne unesc, este rolul lui să enunţe acele valori care fac diferenţa şi să semnalizeze acele exagerări care împiedică dialogul şi înţelegerea în societatea noastră”, a subliniat Nicuşor Dan.


