VIDEO! BOMBĂ! Călin Georgescu desconspirat de Sebastian Ghiță! ”În 2021 mi-a spus că este susținut de servicii, de ofițeri. Are susținere de la sârbi, ruși”

Un nou scandal politic a izbucnit după apariția unei înregistrări în care omul de afaceri Sebastian Ghiță povestește despre o întâlnire avută în 2021 la Belgrad cu Călin Georgescu.

Potrivit afirmațiilor lui Ghiță, Georgescu ar fi spus că se vede cu „prieteni sârbi și ruși” și că are nevoie de sprijin, prezentându-se deja drept viitorul președinte al României.

Ce spune Sebastian Ghiță despre întâlnirea de la Belgrad

În înregistrarea făcută publică, Ghiță afirmă că întâlnirea a avut loc într-un restaurant din Belgrad și că discuția a durat câteva ore. El susține că Georgescu i-ar fi spus că se află „pe drumul luminii” și că își caută sprijin pentru proiectul său politic.

Omul de afaceri mai afirmă că Georgescu ar fi vorbit despre contacte cu persoane din Serbia și Rusia și despre sprijin din partea unor foști ofițeri sau persoane din structuri, lucru care i s-ar fi părut „foarte ciudat”, conform înregistrării publicată de Cristi Ciupercă.

”Prin decembrie 2021, Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad, mă rog, ciudat. Am fost cu el la un restaurant frumos, Jerry… mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să-l primesc, să mă văd cu el. Şi… foarte ciudat, mi-a arătat clipul ăla al lui când intră el în apă şi iese cu calul, cu nu ştiu ce… Şi mi-a zis: ,,Domne’, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Preşedintele României, am venit să mă văd cu nişte prieteni sârbi, ruşi, am nevoie de ajutor şi de sprijin””, afirmă Ghiţă în înregistrareat făcută publică de jurnalistul Cristian Ciupercă şi preluată de România TV, postul al cărui patron este Ghiţă.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

Reacția lui Călin Georgescu

Călin Georgescu a confirmat că s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță la Belgrad, însă a oferit o explicație diferită. El a susținut că întâlnirea făcea parte dintr-o strategie personală prin care a discutat cu mai multe persoane pentru a crea impresia că nu are resurse și sprijin politic.

Fugarul Sebastian Ghiță, a dezvăluit adevărul despre Călin Georgescu
Fugarul Sebastian Ghiță, a dezvăluit adevărul despre Călin Georgescu

Potrivit acestuia, ar fi cerut ajutorul unor oameni „cu un singur scop: să nu i-l dea”, pentru ca serviciile de informații să creadă că nu are șanse reale într-o eventuală cursă prezidențială.

Apariția înregistrării a generat noi controverse în spațiul public privind relațiile și strategiile politice ale lui Călin Georgescu.