VIDEO. Anamaria Gavrilă, șefa POT, s-a retras din cursa pentru Cotroceni. Îl susține pe liderul AUR, George Simion la alegerile din 4 mai

Președinta POT, Anamaria Gavrilă și-a retras candidatura pentru alegerile prezidențiale din data de 4 mai.

Anamaria Gavrilă a renunțat să rămână în cursa pentru  Palatul Cotroceni, cu toate că a fost validată de Biroul Electoral Central, în favoarea liderului AUR, George Simion.

”Dragi români, a trebuit să luăm o decizie care să dea toată forța unuia dintre noi să câștige această luptă de restabilire a ordinii constituționale și justiției în România.

V-am spus de la bun început că nu este nici despre orgolii personale, nici despre mine și nici despre George Simion, ci despre România și despre a continua lupta pentru democrație alături de Călin Georgescu.

Călin Georgescu, mesaj alături de liderii AUrR și POT, George Simion şi Anamaria Gavrilă
Călin Georgescu, mesaj alături de liderii AUrR și POT, George Simion şi Anamaria Gavrilă

Tocmai de aceea, pentru a dărui mișcării suveraniste, susținută de români, cele mai multe șanse am ales să mă retrag din această cursă. Eu am făcut tot ce a depins de mine în această luptă și am încredere în decizia care a fost luată.

Vă rog să aveți și voi încredere. Într-o campanie electorală contează mult resursele și fondurile de care dispune un partid.POT și Anamaria Gavrilă au făcut maximum posibil pentru ca românii să rămână uniți în această misiune.

Românii au arătat cât de fermi și deciși sunt în lupta de a-și urma liderul și de a-și alege singuri președintele.Noi cei de la POT am asigurat certitudinea de a avea o a doua candidatură care să treacă prin filtrul CCR și BEC.

Dragi români, această misiune este despre noi toți și despre libertatea noastră. Doar uniți vom învinge!Rămânem uniți, aceasta este puterea noastră!”, a spus lidera POT.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook