
ULTIMA ORĂ! Ludovic Orban, atac devstator la Nicușor Dan! Președintele acuzat de trădare! ”Să nu miri că o să susțin necesitatea demiterii tale” Citeşte întreaga ştire: Avertismentul lui Ludovic Orban către Nicusor Dan: „Să nu te miri că o să susțin necesitatea demiterii tale”
Fostul premier și lider al Forța Dreptei, Ludovic Orban, a lansat un atac fără precedent la adresa președintelui Nicușor Dan, după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Orban îl acuză pe șeful statului că a abandonat valorile pentru care a fost ales și că riscă să piardă sprijinul electoratului care l-a adus la Cotroceni.
Într-un mesaj extrem de dur, fostul lider liberal a afirmat că Nicușor Dan a ajuns să acționeze împotriva propriilor susținători și l-a avertizat că, dacă va continua pe aceeași direcție politică, ar putea ajunge să susțină public demiterea sa din funcție.
Potrivit lui Orban, deciziile recente ale președintelui reprezintă o ruptură față de promisiunile făcute în campania electorală.
Acuzații de „trădare” a electoratului
Ludovic Orban consideră că desemnarea lui Adrian Veștea în fruntea Guvernului reprezintă o greșeală majoră și susține că președintele a ajuns să servească interesele PSD în detrimentul forțelor de dreapta. Fostul premier a mers până la a afirma că Nicușor Dan „și-a dat arama pe față” prin această nominalizare și că a devenit parte a unui plan politic care a dus la căderea Guvernului Bolojan.
Orban susține că alegătorii care l-au votat pe Nicușor Dan pentru a limita influența PSD se simt acum înșelați și avertizează că această strategie ar putea avea consecințe politice serioase pentru actualul președinte.
”Nicușor! Te-am susținut ca să lupți alături de noi împotriva lor.
Contra pesediștilor, ale căror tentacule sufocă toate instituțiile și companiile de stat, care sunt corupți până în măduva oaselor și sunt incurabili, care au construit un sistem ce sufocă România și o ține pe loc.
Contra auriștilor și șoșocarilor, criptocomuniști, antidemocrați, antieuropeni, cu un discurs bazat pe minciună, ură și violență și înclinați să impună un regim iliberal și să ducă România din nou sub influența rusească.
Contra securiștilor care vor să controleze deciziile în statul român fără să răspundă pentru dezastrul pe care îl provoacă prin nefăcutele acoperiților care le ascultă comenzile din interes sau din frică.
Contra rețelei de complicități a magistraților corupți din sistemul de justiție, care controlează CSM și cele mai importante poziții de conducere.
Ce faci tu de un an de zile? Nu numai că nu ai mișcat un deget împotriva lor, dar te-ai aliat cu ei și vrei să conduci alături de ei. Asta se cheamă trădare. Trădarea oamenilor care au crezut în tine și te-au votat ca să devii președintele României.
Nu ai făcut nimic ca să oprești ungerea lui Savonea ca președinte al ÎCCJ. Le-ai numit procurorii-șefi și adjuncții cât ai zice pește.
Ai păstrat aceiași oameni în fruntea serviciilor, deși era evident pentru orice om cu un minim de bun-simț că schimbarea lor este vitală și că nu se poate face nicio reformă a serviciilor atât timp cât ei rămân la butoane. Ai tăcut complice la toate mizeriile care s-au întâmplat de când ești președinte.
Ai „șobolănit” pe ascuns cu PSD ca să dărâmi guvernul Bolojan și vrei acum să fie învestit un guvern bazat pe voturile pesediștilor, șoșocarilor, georgiștilor și auriștilor.
Pe mine nu mă mai reprezinți. Să nu te miri dacă voi ajunge să te consider, în curând, cea mai mare amenințare pentru democrația din România.
Și că voi acționa în consecință. Adică voi începe să susțin necesitatea demiterii tale din funcția pe care ai ajuns să o ocupi mințindu-ne pe noi, oamenii de bună-credință din România”, transmite Orban.
Citește și LOVITURĂ pentru Adrian Veștea! AUR nu votează investirea Guvernului! Atac la Nicușor Dan. VIDEO
Relația dintre cei doi s-a deteriorat complet
Atacul este cu atât mai spectaculos cu cât Ludovic Orban a făcut parte din echipa prezidențială a lui Nicușor Dan, ocupând funcția de consilier prezidențial înainte de a fi revocat din funcție. În ultimele luni, relația dintre cei doi s-a degradat constant, iar fostul premier a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai șefului statului.
Declarațiile lui Orban vin într-un moment de maximă tensiune politică, cu doar câteva ore înainte de votul de învestitură pentru Guvernul Veștea, și deschid un nou front de conflict în tabăra care l-a susținut pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale.


