
ULTIMA ORĂ! George Simion cere suspendarea lui Nicușor Dan și lansează acuzații după încătușarea lui Călin Georgescu: „A dat ordin pentru cătușe”
Președintele AUR, George Simion, cere suspendarea președintelui Nicușor Dan și lansează acuzații dure la adresa șefului statului, în contextul cazului lui Călin Georgescu.
„Nicușor Dan califică alegerile ca fiind rele pentru cetățeni. Nicușor Dan a dat ordin pentru cătușele puse lui Călin Georgescu. Nicușor Dan trebuie suspendat!”, a transmis George Simion.
Simion îl acuză direct pe Nicușor Dan
Mesajul liderului AUR conține o acuzație directă la adresa președintelui României. Acesta susține că Nicușor Dan ar fi fost cel care ar fi dat ordin pentru încătușarea lui Călin Georgescu.
Afirmația îi aparține lui deputatului AUR și nu este însoțită, în mesajul publicat, de dovezi care să demonstreze că șeful statului ar fi intervenit în deciziile luate de autoritățile judiciare.

Nicușor Dan a invocat separația dintre Președinție și Justiție
Nicușor Dan a declarat anterior, referindu-se la situația lui Călin Georgescu, că investigarea și lămurirea acuzațiilor reprezintă responsabilitatea organelor judiciare. Președintele a invocat separația dintre Administrația Prezidențială și sistemul judiciar și prezumția de nevinovăție.
AUR readuce în discuție suspendarea președintelui
Prin noul mesaj, liderul AUR readuce în prim-plan posibilitatea suspendării lui Nicușor Dan.
O asemenea procedură nu poate fi decisă însă de un partid sau de liderul acestuia. Constituția prevede că propunerea de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, iar suspendarea trebuie votată de majoritatea parlamentarilor, după consultarea Curții Constituționale. Dacă este aprobată, urmează organizarea unui referendum pentru demiterea președintelui.


