
VIDEO. ULTIMA ORĂ! Bolojan cere NATO sisteme anti-dronă și sancționarea diplomaților ruși după ce o dronă rusească Geran-2, a explodat la Galați
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, la Chișinău, că România a solicitat Alianței Nord-Atlantice echipamente suplimentare pentru detectarea dronelor care zboară la joasă altitudine, dar și măsuri ferme împotriva Federației Ruse după incidentul fără precedent produs la Galați.
Bolojan a declarat că autoritățile române au cerut sprijin pentru consolidarea apărării aeriene, în special prin sisteme moderne capabile să identifice și să neutralizeze dronele care reprezintă o amenințare pentru securitatea națională.
Șeful Executivului a făcut referire și la incidentul de la Galați, unde o dronă rusească de tip Geran-2 s-a prăbușit peste un bloc de locuințe, provocând o explozie puternică, un incendiu și rănirea a două persoane.
Premierul a subliniat că un asemenea eveniment nu poate rămâne fără consecințe și a susținut necesitatea unor măsuri diplomatice ferme împotriva Moscovei.
Potrivit acestuia, România susține sancționarea diplomaților ruși implicați în activități incompatibile cu statutul diplomatic și cere un răspuns coordonat din partea aliaților occidentali la comportamentul agresiv al Federației Ruse.
„’Aș puncta două aspecte, în primul rând ce s-a întâmplat azi-noapte în România, la Galați. Așa cum am spus, condamn ferm această acțiune iresponsabilă a Rusiei și lucrăm în aceste ore și în aceste zile pe trei planuri. Primul dintre ele este cel diplomatic și am convenit în această dimineață cu Ministerul de Externe acțiunea care va fi propusă în ședința CSAT, pe cale diplomatică, în așa fel încât să adoptăm sancțiuni vizavi de diplomații ruși la București.

A trecut cu mare întârziere din cauza contestațiilor.
Vă rog să vă gândiți la contestațiile care au fost depuse în aceste zile la CCR vizavi de legislația SAFE. Și cu toate acestea, în toată această perioadă am făcut ce trebuia pentru a dota Armata României cu tehnică militară care să-i permită să asigure siguranța cetățenilor noștri.
Trebuie să ne consolidăm capacitatea de apărare și să protejăm cetățenii României. Evenimentele recente demonstrează că amenințările generate de războiul din Ucraina nu mai sunt doar un risc teoretic.
Și am convenit cu Ministerul Apărării să facă toate demersurile pentru a solicita transferul de tehnologi militare pe care astăzi nu le avem, care țin de capacități antiaeriene, de radare care să poată scana la altitudini joase, în așa fel încât să avem la dispoziție tehnică militară care să țină cont de ceea ce se întâmplă în războaiele de astăzi și de noile tehnici legate de drone”, a transmis premierul.
Declarațiile lui Bolojan vin la doar câteva ore după ce președintele Nicușor Dan a convocat ședința CSAT pentru analizarea implicațiilor incidentului de la Galați, considerat cel mai grav eveniment de acest tip produs pe teritoriul României de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
”În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane.
Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României.
Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic.
Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave și cer ferm Rusiei să pună imediat capăt acestora.
Întărirea securității naționale, pentru a asigura protecția cetățenilor noștri, trebuie să rămână prioritatea absolută pentru autoritățile și forțele politice din România. Acesta este obiectivul pe care l-am urmărit inclusiv prin programul SAFE al UE, însă este clar că toate eforturile și acțiunile noastre trebuie accelerate.
Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării.Este încă o dovadă a importanței programului SAFE, prin care vom asigura o dotare completă antidronă a Armatei României. Contractul va fi semnat în următoarele ore. În câteva luni va începe livrarea capabilităților antidronă.
De aceea am depus atât de mult efort pentru a duce la bun sfârșit acest program, în pofida piedicilor iresponsabile, de toate felurile, puse de cei care ignoră, nu înțeleg sau nu sunt deranjați de pericolul pe care îl reprezintă Rusia.
Trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a ne proteja cetățenii de astfel de pericole și pentru a consolida apărarea țării noastre”, a mai spus Bolojan.
În paralel, autoritățile române continuă evaluarea pagubelor și investigarea circumstanțelor în care drona a ajuns pe teritoriul național. Incidentul a reaprins dezbaterea privind necesitatea accelerării investițiilor în apărarea antiaeriană și în sistemele de combatere a dronelor.


