Tăriceanu se bagă în seamă cu noul președinte al Comisiei Europene 1
Ultima Ora Politic

Tăriceanu se bagă în seamă cu noul președinte al Comisiei Europene

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, are o poziție ciudată față noul președinte al Comisiei Europene. O felicită pe Ursula vom der Leyen pentru alegerea în noua funcţie, însă o şi avertizează să nu comită aceleaşi greşeli ca Juncker. 

„O felicit pe doamna Ursula von der Leyen pentru victoria de ieri și îi urez mult succes în dificilul mandat care o așteaptă, la cârma C.E. O reușită cu atât mai mare cu cât aparține unei femei, prima care accede într-un post de asemenea anvergură, și asta e bine, pentru că avem nevoie de femei în marea politică.

Dincolo de felicitări, nutresc speranța că dna. von der Leyen va aduce cu sine și acea necesară schimbare de optică la nivelul comisiei, în primul rând pentru eliminarea clivajului între Vest și Est la care s-a ajuns în mandatul Juncker. Sper ca dna. von der Leyen să se țină de promisiunea aducerii tuturor țărilor la același numitor în privința monitorizării pe Justiție, să pună semnul egal între subvențiile agricultorilor din Vest și ale celor din Est, să ia în serios problemele climatice și mai sper să deschidă grabnic porțile Schengen pentru țara noastră, care a făcut atâtea eforturi și a investit atât de mult în numele dreptului la liberă circulație pentru cetățenii săi.

Dar, mai presus de toate, sper ca dna. von der Leyen să fi fost perfect conștientă de adevăratul înțeles al sintagmei ”stat de drept”, atunci când a spus, ieri, că ”Nu poate exista niciun compromis în ceea ce privește respectarea statului de drept. Susțin un mecanism suplimentar privind statul de drept”.

Și sper ca noul președinte să nu repete politica incorectă a predecesorului său, de a închide ochii la abuzurile grosolane împotriva cetățenilor comise de autorități din anumite state est-europene în numele formulei amintite, ”stat de drept”. Și, să o spunem deschis, adesea la sfatul și încurajările venite din Vest.

Fără o justiție cu adevărat independentă și obiectivă, fără stoparea imixitiunilor politice ori ale serviciilor de informații în actul de dreptate, fără sancționarea gravă a marilor derapaje care s-au produs și se produc, nu va exista democrație autentică în UE, ci doar un simulacru. Nu va exista echitate și egalitate, ci elitism occidental versus cetățeni de rangul doi-trei din Est. Nu va exista camaraderie, înțelegere și colaborare, ci doar supunere în fața forței, disimulate ori ba”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii