Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns vineri, din nou la Kiev.
Metsola nu a făcut publică vizita sa din motive de securitate, aceasta anunțând că este la Kiev, doar în momentul când a ajuns în capitala Ucrainei.
„Viitorul Ucrainei este ca membru al Uniunii Europene. Vom face tot acest drum cu ea”, a declarat politiciana malteză, pe contul său de Twitter.
Metsola şi-a însoţit mesajul cu o fotografie în care poate fi văzută îmbrăţişându-se cu preşedintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk.
„Este minunat să-mi văd din nou prietenul”, a scris ea.
„Cooperarea între Parlamentul European şi parlamentul ucrainean nu va face decât să se întărească”, a dat asigurări Metsola.Şi Stefanciuk a publicat fotografii de la întâlnirea cu Mersola pe profilul său de pe Twitter şi a scris că „au discutat parcursul Ucrainei în UE şi paşii pentru accelerarea integrării noastre”.
Stefanciuk i-a spus lui Metsola că este „recunoscător” pentru rezoluţia adoptată la 24 februarie la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin care se reafirmă necesitatea retragerii imediate a tuturor forţelor militare ruse de pe teritoriul ucrainean şi încetarea imediată a atacurilor împotriva infrastructurilor critice ale acestei ţări, precum şi necesitatea realizării cât mai curând a unei păci generale, drepte şi durabile.
Şefa Parlamentului European a acordat o atenţie deosebită, potrivit preşedintelui Radei, planului de pace în zece puncte al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, şi a făcut apel „să fie sprijinită această iniţiativă” de a pune capăt invaziei militare a Rusiei. Metsola a produs o surpriză vineri seara, când şi-a anunţat vizita la Kiev.
„Mă bucur să mă întorc în Ucraina”, a scris ea pe Twitter.
Metsola a declarat că s-a întors în Ucraina, alături de „aceşti oameni curajoşi care au inspirat lumea. Cu aceşti eroi care refuză să renunţe.
Cu cei care au sacrificat totul pentru valorile noastre. Cu europenii a căror casă este în Uniunea noastră Europeană”.

Surse comunitare au declarat pentru EFE că, din motive de securitate, detaliile călătoriei lor nu pot fi anunţate anterior.
Metsola a devenit la 1 aprilie 2022 primul lider al unei instituţii europene care a vizitat Ucraina de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva acestei ţări, la 24 februarie a acelui an.