Se împlinesc 809 ani de la replica cinică a Papei Inocențiu al II-lea: ”Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui!”
Politic Externe Social Ultima Ora

Se împlinesc 809 ani de la replica cinică a Papei Inocențiu al II-lea: ”Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui!”

Pe 22 iulie 1209, Simon de Montfort, lider al Cruciadei Albigensiene, pradă orașul Beziers, ucigând cathari și catolici deopotrivă. Era culmea sângeroasă a Cruciadei împotriva catharilor. Cruciada Albigensiană ori Cruciada cathară (1209 – 1229) a fost o campanie militară de 20 de ani inițiată de Biserica Romano-Catolică, care avea ca scop eliminarea religiei practicate de catharii din Languedoc, religie pe care ierarhii catolici o considerau apostazie.

Se împlinesc 809 ani de la replica cinică a Papei Inocențiu al II-lea: ”Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui!”

Această cruciadă este importantă din punct de vedere istoric pentru mai multe motive:

  • violența implicată a fost extremă chiar și pentru standardele medievale;
  • biserica a oferit dreptul legal recunoscut de stăpânire asupra teritoriilor cucerite de către nobilii și regele Franței, aristocrați care au acționat practic ca mercenari catolici, alipind teritorii care aveau în acele vremuri legături culturale și lingvistice strânse cu Catalonia(vedeți șiOccitan);
  • Cruciada Albigensiană a avut un rol important în crearea și instituționalizarea atât a ordinului dominicancât și a Inchiziției.

Biserica Romano-Catolică a avut tot timpul o atitudine agresivă față de curentele creștine considerate eretice, dar mai înainte de secolul al XII-lea grupurile religioase nonconformiste nu erau considerate o amenințare prea mare, fiind reprezentate de propovăduitori rebeli rătăcitori sau de mici secte locale. Catharii din Languedoc au reprezentat o mișcare alternativă de masă, care punea probleme care nu mai fuseseră cunoscute de 900 de ani, din primii ani ai creștinismului, când catolicismul trebuise să se confrunte cu arianismul și marcoinismul. În secolul al XII-lea, cea mai mare parte a ceea ce este azi sudul Franței se convertise la catharism și noua credință se împrăștia rapid și în alte zone. Catharismul, alături de alte mișcări religioase ale perioadei, așa cum a fost cea a waldensianilor, apăruse în orașele și târgurile din zonele recent urbanizate. Deși ideile cathare nu erau originale din Languedoc, una dintre cele mai puternic urbanizate regiuni ale acelor vremuri, aici noua mișcare religioasă a înregistrat cel mai mare succes.

Catharii erau foarte numeroși în ceea ce este azi Franță Mediteraniană Occidentală, pe atunci parte a Confederației Catalano-Aragoneză ori a Regatului Aragonului. Catharii mai erau numiți și albigensieni de la orașul Albi. Două sunt explicațiile plauzibile pentru acest al doilea nume: primul este faptul că noul cult era foarte puternic prezent în zona sus-numitului oraș, iar al doilea ține de conciliul ținut în zona oreșului în 1176, în timpul căruia doctrina cathară a fost proclamată eretică. Autoritatea în regiune era împărțită între diverșii lorzi feudali locali și consiliile orășenești. Mai înainte de izbucnirea cruciadei, nivelul asupririi era mai redus decât în alte regiuni, iar Languedocul avea un nivel cultural avansat. Ei au inventat sonetul în poezie.

În momentul alegerii sale în 1198Papa Inocențiu al III-lea era hotărât să reprime mișcarea cathară. Pentru început, papa a încercat convertirea lor pe cale pașnică, dar fără prea mare succes. Catharii erau protejați de nobilii locali și de episcopii care erau nemulțumiți de autoritatea papală. În 1204, Sfântul Părinte a suspendat autoritatea episcopilor locali, numind în zonă legați papali. În 1206, papa a căutat să se sprijine în acțiunile sale pe nobilimea din Languedoc. Aristocrații care îi protejau pe cathari au fost excomunicați. Printre ei s-a numărat și puternicuil conte Raymond al VI-lea de Toulouse, excomunicat în mai 1207.

Papa a făcut apel la regele Franței, Filip al II-lea, să ia atitudine împotriva nobililor care permiteau practicarea sau practicau la rândul lor catharismul, dar regele s-a ferit să acționeze. Contele Raymond s-a întâlnit cu legatul papal Pierre de Castelnau în ianuarie 1208 și, după o confruntare verbală violentă, Pierre de Castelnau a fost ucis a doua zi. Papa a reacționat rapid prin emiterea bulei papale prin care proclama cruciada împotriva Languedocului. Pentru mobilizarea cavalerilor catolici în luptă, cruciaților li s-a oferit drept răsplată stăpânirea asupra pământurilor ereticilor. Această ofertă i-a atras numeroși nobili din nordul Franței, care au intrat în conflic cu aristocrații din sud.

Doctrină creștină cu înclinații budiste

Catarismul a reţinut câteva formule creştine şi a comentat în felul lui Evangheliile, dar, de fapt, se inspira din budism. La începutul  secolului al XIII-lea,  începeau  să fie întâlniţi pe drumurile Languedocului nişte oameni înveşmântaţi în negru, oprindu-se adesea în cale ca să-i ajute pe cei aflaţi în nevoie,  să-i îngrijească pe bolnavi,  să consoleze durerile. Peste tot erau priviţi cu respect. Ce predicau ei? Că lumea era împărţită între spirit şi materie. Că Dumnezeul binelui crease spiritul, că Dumnezeul răului crease materia. O doctrină uimitoare!

Satana pătrunde în cer. Se duce şi înrobeşte îngerii şi-i face să cadă pe pământ: îi materializează. Dar, în cer, continuă să se lupte cu îngerii care i-au rezistat, cu cei care au rămas fideli. Nu a reuşit să-i învingă, pentru că sunt prin natura lor indisolubil legaţi de Dumnezeu şi de bine. Îngerii capturaţi de Satana sunt păstraţi şi introduşi în corpuri pe măsură ce se produc actele carnale. Se vor reincarna, fie sub formă animală, fie sub formă omenească.

Fără carne…fără înjurături…trupul era înjosit…

Dumnezeu, după concepţia catarilor, a părăsit aşadar pământul. Catarii aveau episcopii lor: „perfecţii”. Aceştia erau expuşi unei morale extrem de riguroase. Orice act trupesc le era interzis. Omuciderea era un păcat, laşitatea în faţa suferinţei şi morţii, de asemenea. Nu aveau voie să mintă, nici să înjure. Nu puteau mânca niciun fel de carne şi posteau adesea numai cu pâine şi apă. Dispreţuiau trupul, se rugau şi meditau mult. Uitau de ei, în profitul aproapelui. Simplii credincioşi nu erau obligaţi să respecte aceste reguli, ceea ce explică în bună parte succesul doctrinei. Muribunzii puteau să-şi răscumpere păcatele dintr-odată, trecând la această religie în pragul morţii. Un exemplu faimos de „perfect” este acel ţăran care, dispreţuind actul sinuciderii, ajunsese să nege, în viaţă fiind, carnea lui inutilă, şi rămăsese mai mulţi ani, aşezat pe o bancă, în faţa uşii lui, într-o încremenire de piatră. Venea lumea în pelerinaj să-l vadă.

Biserica romană era dur atacată de catari. Şi doctrina făcea în Midi (sudul Franţei) progrese fulgerătoare. Ea beneficia de largul spirit de toleranţă, precum şi de lipsa de popularitate a demnitarilor Bisericii, care îşi etalau luxul şi uneori mârşăviile. Preoţii săraci trăiau adesea în bună înţelegere cu ereticii. La primele plângeri venite la Roma, aceştia au răspuns: – Suntem obligaţi să mărturisim că se comportă foarte cinstit.

Biserica şi noul papă, Inocenţiu al III-lea, hotărâţi să pună capăt ereziei

Dar Biserica, îngrijorată de a-şi vedea autoritatea fisurându-se din ce în ce mai mult în faţa societăţii pe care o domina, nu putea să stea multă vreme fără să reacţioneze. Ea a găsit omul energic, nestăpânit, de care avea nevoie: un papă de treizeci şi şapte de ani – Inocenţiu al III-lea (1161-1216).

Inocenţiu al III-lea a vrut de la început să folosească persuasiunea şi să contraatace pe terenul religiei. Destinul i-a oferit în acest scop un om senzaţional: Sfântul Dominic. Precum „perfecţii”, Sfântul Dominic bătea drumurile, se hrănea cu puţină supă şi se culca sub cerul liber. Ajungea în sate şi se adresa populaţiei eretice, care îi aprecia curajul, pasiunea, abnegaţia. Dar opera Sfântului a fost brusc sfărâmată şi cursul istoriei accelerat în mod brutal de un incident.

Începe masacrul asupra catarilor

În ziua de 14 ianuarie 1208, într-un mic sat de pe malul Ronului, un gentilom al contelui de Toulouse s-a luat la harţă cu legatul papei şi l-a ucis cu o lovitură de pumnal. Acesta va fi semnul noii  cruciade, numită a albigenzilor, pentru că primele condamnări pentru erezie au fost pronunţate de Biserică în dioceza Albi în 1161. Cavalerii din Nord, conduşi de Simon de Monfort (1160-1218) şi luptând în numele papei, s-au năpustit asupra Sudului. Nu toţi erau călăuziţi de credinţa lor creştină. Ocazia era bună pentru a pune mâna pe bogăţiile acelui Languedoc prosper şi însorit.

În această acţiune, spiritul de cucerire se îngemăna cu cel de inchiziţie. Totul era îngăduit pentru exterminarea, odată pentru totdeauna, a acestor duşmani ai Domnului şi, în acelaşi timp, pentru supunerea prinţilor mândri şi rafinaţi care îi susţineau. Armata lui Simon de Monfort s-a reunit la Lyon, a coborât spre Occitania pe Ron şi a asediat Beziers, oraşul vicontelui Trenceval. Opt mii de persoane – catari şi catolici – au fost masacrate în biserica Madeleine.

Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui!

Simon de Monfort, întrebându-l pe legatul papei pe cine trebuie să ucidă, cum să-i deosebească pe bunii creştini de eretici, a auzit răspunzându-i-se prin celebra frază:
– Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui.

În ziua de 1 august 1208, a avut loc asediul oraşului Carcassone. Din 1209 până în 1211, Simon de Monfort şi-a continuat metodic cucerirea. În anul 1212, nu-i mai rămăseseră decât Toulouse şi Montauban.

În 1216, Toulouse s-a revoltat. Simon de Monfort a devastat o parte din oraş, dar nu l-a putut cuceri. În ziua de 25 iunie 1218, o piatră aruncată de pe zidul de apărare l-a lovit de moarte pe şeful cavalerilor din Nord. Cruciada feudală s-a terminat. Va începe cucerirea regală. Pământul occitan, care se putuse crede salvat, rezistând invaziei Nordului, va cădea în mâinile lui Ludovic al VII-lea, regele Franţei. Apoi urmează Sfântul Ludovic, care va pune capăt crizei. Franţa de Sud şi Franţa de Nord, după o expresie impresionantă a ducelui de Levis-Mirepoix, îşi deschidea, în sfârşit, una alteia braţele însângerate.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii