Satele românești în ochii PSD. ”Programul Național de Dezvoltare Locală le dezvoltă la nivel european”
Politic

Satele românești în ochii PSD. ”Programul Național de Dezvoltare Locală le dezvoltă la nivel european”

Deputatul social-democrat Alexandra Presură a susținut miercuri, 20 februarie, o declarație politică în care a subliniat beneficiile pe care le aduce Programul Național de Dezvoltare Locală pentru zonele rurale.  

“Reducerea decalajelor existente în prezent dintre mediul urban si mediul rural, concomitent cu îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor de la țară, constituie un obiectiv important al Guvernului și majorității parlamentare. Din cele 3.219 unităţi administrativ-teritoriale din România, 2.858 sunt comune, iar populația acestora însumează 9,6 milioane de oameni, respectiv 45% din totalul locuitorilor ţării. Politicile strategice ale Guvernului PSD-ALDE în ceea ce privește dezvoltarea zonei rurale se axează pe patru direcţii definitorii: creşterea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, continuarea majorării veniturilor populaţiei, reformarea administraţiei şi reducerea birocraţiei. În acest sens, au fost derulate o serie de programe investiționale, menite să dea o față nouă, modernă, europeană, satului românesc atât de pitoresc, primitor, păstrător de veacuri a tradițiilor și moștenirilor noastre istorice și culturale!

Astfel, cele două ediții ale Programului Național de Dezvoltare Locală au fost un real succes, fapt ce demonstrează preocuparea Executivului de a revitaliza infrastructura României, mai ales cea din mediul rural. Peste 70% din finanțările acordate prin PNDL 1 și 2 au ajuns în comunele țării, unde s-au realizat numeroase proiecte legate de asigurarea unor servicii publice și sociale indispensabile oamenilor: grădinițe, școli, apă, canalizare, drumuri, poduri. Cifrele sunt relevante în acest sens, deoarece anul trecut au fost finanțate la nivel național 10.387 din cele 12.681 de obiective de investiții din mediul rural, în valoare totală de 34,25 miliarde lei.

În paralel cu investițiile prin PNDL, s-au demarat și finanțările prin Programul Operațional Regional 2014-2020, doar pentru școli și grădinițe fiind alocată suma de 300 de milioane de euro până în 2020.

Nu în ultimul rând, o a treia sursă de finanțare destinată zonei rurale este Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, prin care anul trecut au fost contractate 1.893 de obiective de dezvoltare a infrastructurii publice de la nivelul comunelor din România, în valoare de 1,6 miliarde de euro”, a arătat deputatul social-democrat.

Alexandra Presură a menționat în continuare: În județul Dolj, au fost semnate în ultimii doi ani o serie de contracte de finanțare prin PNDL, cele mai consistente pe segmentul de infrastructură rutieră, în valoare totală de aproape 30 de milioane de euro. De finanțare beneficiază majoritatea localităților județului, prin PNDL II județului Dolj fiindu-i alocată suma de 813 milioane lei, prin care sunt efectuate sau în curs de derulare investiții prioritare destinate creșterii gradului de confort și siguranță a locuitorilor județului. În aceste condiții, sute de mii de oameni se vor bucura de condiții de trai apropiate de cele din zona urbană, prin definitivarea lucrărilor de construcție-modernizare de creșe și școli, alimentare cu apă, rețele de canalizare, amenajarea și modernizarea drumurilor. Așadar, există premise pozitive privind revitalizarea satului românesc, investițiile considerabile din zona rurală fiind în măsură să stabilizeze populația, să reducă exodul spre orașe și să-i determine pe tineri să rămână acasă și să perpetueze moștenirile primite din generație în generație.”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Loading...
Loading...

Articole asemănătoare

Ponta spune că a reușit să afle parola pentru Târgoviște: ”Jos Dragnea!”

Golea Sorin

Cum arată buletinul de vot la Alegerile Europarlamentare 2019

Golea Sorin

PSD distruge Pilonul II, iar România este condusă spre o catastrofă socială: Peste 12 ani se vor pensiona „decrețeii”, aproximativ 500.000 de persoane, anual

Golea Sorin
Europarlamentare2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii