
PSD și PNL au depus listele pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cine este ”FEMEIA” independentă de pe primul loc
PSD și PNL au depus la Biroul Electoral Central, listele cu cei care vor candida la alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Primul pe lista de viitori europarlamentari este fostul premier și actual deputat european, Mihai Tudose din partea PSD, urmat de Rareș Bogdan, de la liberali.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că au fost verificate listele de susţinători pentru candidaturile care au fost depuse de Alianţa PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, fiind aşteptaţi şi ceilalţi competitori politici cu documentele.
”Au fost verificate până la acest moment listele de susţinători şi s-a constatat că au îndeplinit numărul de semnături valabil obţinute pentru a putea depune lista de candidaţi la Biroul Electoral Central. Zilele următoare vor veni şi ceilaţi competitori politici cu documentele pentru a fi înregistrate şi validate la Biroul Electoral Central.
Din punct de vedere tehnic, totul s-a desfăşurat conform calendarului aprobat prin hotărâre de Guvern şi publicat şi pot să vă spun că pentru prima dată Biroul Electoral Central funcţionează într-un spaţiu generos, care poate permite desfăşurarea unei activităţi corespunzătoare şi competitorilor politici să îşi depună documentele, inclusiv în ceea ce priveşte semnăturile care sunt destul de mult”, a declarat președintele Autorității Electorale Centrale, Toni Greblă.

Pe lista PSD-PNL se mai află, Daniel Buda, Maria Grapini, Gabriela Firea, Victor Negrescu.

Nicolae Ciucă: Această echipă are misiunea de a merge la Bruxelles nu pentru PNL, PSD, ci pentru România, pentru a face tot ce ne stă în putință ca să continuăm acest proces de dezvoltare (…) Bani cu care vom continua să dezvoltăm comunitățile locale, să realizăm infrastructura rutieră, feroviară (…) domeniul educației și sănătății. Am mare încredere în acest demers și sunt convins că și cetățenii văd în această listă comună un angajament pentru România.
Marcel Ciolacu: Din acest moment este oficial, am trecut de la știri pe surse la oficial: Cele două partide au constituit o alianță electorală, la fel cum am construit și o coaliție de guvernare. Nu am făcut-o nici pentru PSD, nici pentru PNL, am reușit să depășim discuțiile interne, să arătăm și interiorul partidelor (…) dar am reușit să luăm o decizie nu pentru noi, ci pentru România și stabilitate. România nu-și permite să piardă vreun ban când vorbim de aderarea la Schengen, la OCDE. Acestea sunt proiectele mari pentru care am creat această alianță electorală.
Și vom vedea după ce românii vor decide la vot, pentru că au întotdeauna dreptate, după 10 iunie, deciziile politice. Am dat dovadă de maturitate politică, cred că am depășit momentul în care România trebuie să trăiască în circ, scandal și întotdeauna să împingem românii de a vota contra. Este un moment în care venim cu o ofertă administrativă pentru Capitala României, pentru alegerile europarlamentare. Nu mai îndemnăm românii să voteze contra unui partid, intrăm în altă logică electorală.
Mihai Tudose: Sunt foarte încrezător în bunul simț al românilor (…) Tot ce înseamnă program guvernamental să-și găsească susținerea în Parlament, iar deciziile UE să poată fi adaptate la realitățile românești.
Rareș Bogdan: Sunt vremuri extrem de dificile pentru Europa, la fel ca în anii 30 extremismul își arată colții.


