Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand dă o lovitură cruntă PSD
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand dă o lovitură cruntă PSD
Politic Ultima Ora

PSD sare la gâtul lui Clotilde Armand. Primarul Sectorului 1 minte cetățenii

În urma comunicatului de presă publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 1, de către Serviciul de Imagine și Cultură Lista unităților de învățământ unde facem lucrări de extindere: „Noi investim în școli, nu în diamante”, Grupul Consilierilor Locali PSD Sector 1 face următoarele precizări.

În cadrul activității la care dna primar Clotilde Armand a participat în data de 06.05.2023, ”Vocația Ta”, eveniment desfășurat la Biblioteca Națională a României, edilul Sectorului 1 a prezentat în mod tendențios, mințind și manipulând opinia publică cu privire la investițiile în educație, pe care le-a făcut de la începutul mandatului de primar.

Astfel, doamna Clotilde Armand a declarat că mai multe școli din Sectorul 1 al Capitalei ar fi fost reabilitate pe timpul administrației domniei sale, lucru total eronat și vădit mincinos, dorind să inducă locuitorilor Sectorului 1 ideea că actuala administrație se preocupă de elevii și școlarii din capitală.

Adevărul este că a preluat proictele începute în administrația PSD, multe dintre ele finalizate și doar a blocat, în mod nejustificat, semnarea proceselor verbale de recepție a lucrărilor de construcție, a anulat licitații, a refăcut studii de fezabilitate pe sume mult mai mari.

De la începutul mandatului primarului Clotilde Armand nicio unitate de învățământ nu a intrat în reparații capitale, singurele lucrări fiind de igienizare, acestea fiind executate de către fiecare unitate de învățământ în regim propriu, de multe ori cu sprijinul părinților.

În acest sens, dna. Armand a precizat că:

„În concret, de la începutul mandatului actualei administrații a Sectorului 1 au fost finalizate lucrările de extindere la următoarele unități de învățământ”:

 Școala Gimnazială nr. 179 – 10 clase;

La Școala Gimnazială nr. 179, construcția modulară a fost începută  și finalizată în mandatul administrației PSD. Dna Armand doar a întârziat cu 1 an semnarea procesului verbal de recepție a clădirii.

 Școala Gimnazială „Herăstrau”– 10 clase;

Școala Gimnazială ”Herăstrău”, demararea lucrărilor la construcția modulară a început în 2019, în administrația PSD. Doamna Armand a anulat contractul de execuție, blocând cel puțin un an școlar trecerea în două schimburi, doar ca să le continue cu costuri mai mari, de aproximativ 3 milioane de lei din banii contribuabililor din sectorul 1.

 Școala nr. 17 „Pia Brătianu”– 4 clase, disponibile din septembrie 2022;

Fals. În prezent, pentru Școala Gimnazială ”Pia Brătianu” a pus la dispoziție un corp de clădire insalubru, din Bd. Mareșal Averescu nr. 17, care nu poate fi utilizat pentru activități didactice. . Acest corp de clădire nu are toate avizele de funcționare și în forma actuală, poate pune în pericol siguranța copiilor!

 Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu” – 3 clase;

Proiect început în timpul administrației PSD

 Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”– 10 clase;

Proiect început în timpul administrației PSD

 Colegiul Național de Muzică „George Enescu”– 10 clase.

Consiliul Local a aprobat extinderea Colegiului Național de Muzică George Enescu, în clădirea din Bd. Poligrafiei, dar spațiul e utilizat pentru cursuri individuale cu elevii colegiului.

Facem precizarea că nicio autorizație ISU sau ARACIP nu a fost dată în mandatul doamnei Armand. Mai mult decât atât, actuala administrație a redus la jumătate numărul posturilor de pază pentru unitățile de învățământ din Sector, consecința fiind situația alarmantă în care ne aflăm, Sectorul 1 fiind pe primul loc la consumul de droguri.

Dna. Armand a continuat seria minciunilor prin declarația: „Totodată, Primăria Sectorului 1 are în curs de derulare un amplu program de amenajare de școli noi în clădiri noi, din care prezentăm câteva exemple:

 Școala și Grădinița „Greenfield”, 43 clase, avem autorizația de construire, licitația de execuție va fi pornită imediat după ce bugetul a fost votat;

În 2020, Primăria Capitalei a acceptat contractul de donație, prin care Impact a cedat terenul pentru construirea unui ansamblu educațional – școală și grădiniță. Între timp au expirat condițiile contractuale.

 Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, 30 clase, sală de sport, Autorizația de construire este în curs de obținere și imediat după va începe execuția, contractul este deja semnat;

Proiect demarat în administrația PSD. Dna Armand nu a fost în stare să continue proiectele începute, doar a modificat studiile de fezabilitate.

 Școala din cartierul Henri Coandă, 40 clase, studiul de fezabilitate este în curs de finalizare și va fi supus Consiliului Local pentru a demara licitația de proiectare și execuție;

Studiul de fezabilitate finalizat în 2020.

 Școala Regală – colegiul Colegiul Național de Muzică „George Enescu”–, 30 clase și săli de studiu instrument, teren de sport, studiul de fezabilitate este în curs de finalizare, și va fi supus Consiliului Local pentru a demara licitația de proiectare și execuție;

Școala Regală nu există în documentele oficiale, ci doar în imaginația dnei Armand. Consiliul Local a aprobat extinderea Colegiului Național de Muzică G. Enescu în clădirea din Bd. Poligrafiei

 Școala Gimnazială nr. 6, strada Apicultorilor, 8 clase, contractul de execuție este semnat;

Finalizat din 2020.

 Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, 19 clase, studiul de fezabilitate este în curs de finalizare și va fi supus Consiliului Local pentru a demara licitația de proiectare și execuție.”

Liceul Teoretic Nicolae Iorga, loc frecventat zilnic de peste 2000 de elevi, profesori și personal auxiliar, a fost inclus de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație la începutul lunii aprilie în proiectul național – Școli sigure și sănătoase, având corpuri de clădire încadrate în cel mai mare grad de risc seismic.

Finalizăm în paralel studiul de fezabilitate pentru 11 școli pentru a le reabilita seismic. Săli de clase noi vor putea fi finalizate, cum este la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, în corpul de clădire A care nu este folosit până nu este reabilitat. Consiliul Local a blocat, deocamdată, aceste studii„, a mai afirmat edilul Clotilde Armand.

În ședința din data de 28 martie 2023, când a fost aprobat bugetul local, consilierii PSD au depus următorul amendament: alocarea sumei de 20 milioane lei  pentru consolidarea imobilelor următoarelor unități de învățământ din Sectorul 1 cu risc seismic:

Grădinița nr. 206 (Corp A, B risc seismic II, C risc seismic III),

Colegiul Național de Muzică George Enescu – corp clădire grădiniță risc seismic II,

Școala Ion Heliade Rădulescu – corp clădire grădiniță risc seismic II,

Școala Gimnazială nr. 178, corp clădire școală risc seismic III, corp clădire sala de sport risc seismic II,

Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj – corp clădire școală risc seismic III, corp clădire cămin risc seismic II.

Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu – Corp A,C,D risc seismic III, corp B risc seismic II,

Colegiul Național de Aeronautică Henri Coandă – corp clădire școală risc seismic III, corp ateliere risc seismic II,

Liceul teoretic Jean Monnet – corp clădire grădiniță risc seismic II,

Liceul teoretic Nicolae Iorga – risc seismic II, Colegiul Național Sfântul Sava – risc seismic II,

Grădinița nr. 251 – risc seismic II, Școala Gimnazială Geo Bogza – risc seismic II,

Grădinița specială pentru Hipoacuzici nr. 65 – risc seismic I.

În încheierea articolului prezentat pe pagina oficială a Primăriei Sectorului 1, Clotilde Armand a precizat că în acest moment Consiliul Local ar bloca un amplu proiect de reabilitare seismică și modernizarea unui număr de 11 școli din administrație.

Realitatea este alta: dna. Armand nu achită la timp facturile de utilități pentru unitățile de învățământ, a propus micșorarea burselor elevilor, dar Consilierii locali au amendat proiectul și au aprobat majorarea burselor, ulterior dna. Armand plătește parțial și cu întârziere bursele.

A redus la jumătate numărul posturilor de pază din școli, iar igienizarea și reabilitarea școlilor au fost pasate conducerii unităților de învățământ. Pierdem bani și finanțare nu numai din PNRR, ci și din alte surse externe.

Referitor la alte proiecte moștenite de la vechea administrație – nu doar că cele două bazine de înot din curțile Școlii Gimnaziale nr. 178 și Școlii Gimnaziale ”Sfântul Nicolae”, începute și terminate în parteneriat cu CNI, în mandatul administrației PSD, sunt încă nefuncționale, iar alte două săli de sport prevăzute în același protocol care trebuiau să fie construite cu finanțare de la bugetul de stat, în incinta Școliior Gimnaziale ”Geo Bogza” și ”Petre Ispirescu” au fost blocate de administrația Armand.

Realizările actualei administrații USR în domeniul educațional sunt superbe pe rețelele de socializare, în realitate lipsesc cu desăvârșire.

Dorim să precizăm că astfel de comunicate de presă, transmise de către Biroul de Comunicare al Primăriei Sectorului 1, reprezintă fake news, sunt necinstite și reprezintă o mascare a incompetenței administrative a doamnei primar Clotilde Armand, arată PSD Sector 1.

Lideru PSD sector 1, Florin Manole
Lideru PSD sector 1, Florin Manole

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.