PSD își alege noua conducere. Marcel Ciolacu singurul candidat la șefia partidului. Gabriela Firea iese din joc

PSD își alege o nouă conducere în cadrul Congresului care are loc sâmbătă, 24 august, la Romexpo, în București.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu este sigurul candidat la președinția partidului, iar din viitoarea conducere nu vor mai face parte actualul vicepreședinte Gabriela Firea și președintele al Consiliului Național, Vasile Dâncu.

Vasile Dîncu
Vasile Dîncu

Pentru prima dată în istoria partidului, preşedintele va fi votat, la Congres, electronic.

„Există acest vot electronic, există depunerea candidaturilor pe moţiuni, s-a votat şi acceptarea moţiunii domnului Marcel Ciolacu, care cuprinde şi lista nouă a celor care vor face parte din conducerea partidului. (…)

Este aprobată modificarea Statutului astfel încât să existe patru noi vicepreşedinţi pe domenii de activitate care sunt acum în echipa PSD şi vor cere împreună cu domnul Marcel Ciolacu votul Congresului de mâine”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

Lucian Romașcanu
Lucian Romașcanu

La Congresul de sâmbătă, Marcel Ciolacu va prezenta ”Planul pentru România” şi le va cere colegilor săi sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an.

El a anunţat săptămâna aceasta că a luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României.

„Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid.

La Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale”, preciza Ciolacu, marţi, într-o postare video pe Facebook.

În PSD vor apărea noi funcții de vicepreședinți pentru domenii de activitate, unul dintre aceștia va fi și Elisabeta Lipă pentru sport.

Elisabeta Lipă,
Elisabeta Lipă