Negocierile pentru formarea noului Executiv intră într-o fază decisivă, după ce, omul doi din PSD, Claudiu Manda a trasat liniile roșii ale social-democraților.
Mesajul este categoric: PSD nu va guverna alături de Alianța pentru Unirea Românilor, iar dacă nu se conturează o majoritate pro-europeană, partidul este pregătit să intre în opoziție.
„PSD are două opțiuni foarte clare: fie face parte dintr-o construcție pro-europeană, fie intră în opoziție”, a declarat Manda, subliniind că o alianță cu AUR este exclusă din start. Oficialul social-democrat a insistat că direcția partidului este una fermă și nu lasă loc de interpretări: „Nu există nicio variantă de guvern PSD-AUR”.
În același timp, liderul PSD a vorbit deschis despre varianta de premier. Potrivit acestuia, dacă partidul va ajunge în poziția de a desemna șeful Executivului, propunerea va fi Sorin Grindeanu.
„Dacă se va ajunge în situația în care vom discuta despre funcția de prim-ministru, propunerea noastră va fi Sorin Grindeanu”, a precizat Manda, indicând astfel clar direcția PSD în negocierile de la Cotroceni.
Declarațiile vin într-un moment de maximă tensiune politică, după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, când partidele încearcă să contureze rapid o nouă majoritate. În acest context, poziția PSD devine esențială pentru orice formulă de guvernare.
Manda a mai subliniat că social-democrații nu sunt dispuși să intre într-o guvernare „cu orice preț”, sugerând că negocierile vor fi dure și condiționate de respectarea unor principii politice clare.
„În momentul de față avem pe masă două opțiuni. Prima opțiune este să fim parte a soluției, și anume să existe o construcție pro-occidentală, pro-europeană, din care PSD este dispus să facă parte. Cea de-a doua opțiune este să intrăm în opoziție. (…) Nu vorbim de un guvern PSD-AUR.
Așteptăm să se liniștească lucrurile”, a spus el, amintind că PNL a refuzat cândva dialogul cu PD, iar ulterior a ajuns să fuzioneze.
Prima opțiune pe care o avem este ca Partidul Național Liberal, pe restul de un an de zile, să facă o astfel de propunere și să mergem mai departe. Dacă o să fie o invitație către PSD să dea prim-ministru, nu fugim de această responsabilitate, iar numele pe care PSD îl va propune este Sorin Grindeanu.
Cătălin Predoiu este o opțiune de premier pentru Partidul Social Democrat. (…) Nu vrem să răspundem noi înainte de a decide ei.
Variante de avarie ar putea fi un guvern cu UDMR și cu «orfanii politici», așa cum îi numea Kelemen pe unii dintre parlamentarii care nu fac parte din grupuri parlamentare.
Vom justifica și USR-ul și PNL-ul că a încercat acest dialog cu partidele pe care le spuneau nefrecventabile la momentul respectiv, să obțină de la ei nevotarea unei astfel de moțiuni. Discuții sunt, știți, am mai văzut declarații de genul «partidul nu e bun, dar oamenii sunt buni.
A ajuns într-o chestiune care pare că este doar PSD și AUR. Nu este doar PSD și AUR, pentru că au fost și alte partide politice, partide de opoziție, care probabil că asta era misiunea lor. Este instrumentul pe care l-am avut la dispoziție”, a declarat secretarul general al PSD, Claudiu Manda.
Prin aceste declarații, PSD încearcă să își consolideze poziția de jucător central în noua ecuație politică, dar și să transmită un semnal către partenerii de negociere: fără compromisuri majore și fără alianțe controversate.
Episodul retragerii din Guvern
El a amintit că PSD s-a retras de la guvernare cu toți miniștrii, secretarii de stat și prefecții, spre deosebire de alte partide care, deși spun că nu mai vor să fie la guvernare, nu au făcut același gest.
„Nu văd acum la partidele care spun că nu mai vor să fie la guvernare același gest. Motiv pentru care, acționând absolut responsabil, am ajuns și la acest instrument, care nu este o lovitură de stat – apropo de ce spuneau unii dintre influencerii de pe social media”, a declarat Manda.

În final, întrebat despre creșterea cursului euro, care a atins un nou prag istoric, Manda a spus că PSD așteaptă disponibilitatea partenerilor de a reveni la guvernare pentru a avea un executiv cu susținere parlamentară.
„Așteptăm din partea PSD și această disponibilitate de a reveni la guvernare, de a avea un guvern cu o susținere cu majoritate în Parlament. În momentul de față, Partidul Național Liberal nu poate să mai facă aceeași nominalizare de prim-ministru, pentru că este o decizie a CCR care spune că veni și ar spune reface în coaliția”, a conchis Manda.
Poziția fermă a lui Claudiu Manda complică serios scenariile politice, în condițiile în care eliminarea unei variante de majoritate reduce opțiunile pentru formarea rapidă a unui nou guvern.
