ULTIMA ORĂ. Atac la Șoșoacă și Simion, 35 de senatori și deputați au creat polul suveranist pro-european în Parlament

Senatori și deputați plecați de la AUR, S.O.S. România și POT s-au unit în Parlament și au creat o alternativă la partidele suveraniste din România.

Aceștia au creat în Parlament polul suveranist pro-european care își propune să fie o alternativă democrată la partidele extremiste de la noi din țară.

”În faţa dumneavoastră găsiţi un grup parlamentar, un pol, o mişcare, o alianţă parlamentară formată din colegi de la partidul S.O.S România, de la partidul POT şi din neafiliaţi. Scopul nostru este acela de a constitui un pol suveranist, dar cu viziuni europene, nu anti-europene. Noi ne dorim salvarea acestei ţări.

Este vorba în primul rând de reforma administrativ-teritorială. Suntem pregătiţi, avem proiecte de lege în acest sens. Este obligatorie, pentru că acolo sunt cele mai mari probleme pe care astăzi le are România. O altă reformă este reforma aparatului bugetar.

Au făcut polul suveranist pro UE
Au făcut polul suveranist pro UE

Şi acolo, ştiţi foarte bine, este o presiune imensă pe mediul de afaceri şi pe fiecare cetăţean al României, pe fiecare salariat.

Ne dorim, de asemenea, reforme în domeniul justiţiei, unde ştiţi câte probleme au fost în ultimii 35 de ani şi nu s-au luat nişte hotărâri clare, concise pentru salvarea cetăţenilor şi a României. Ne dorim de asemenea reforme în ceea ce priveşte educaţia, care astăzi este la pământ, şi de asemenea sistemul sanitar.

Şi nu în ultimul rând, reforme şi legi şi proiecte de lege speciale pentru capitalul românesc, pentru IMM-urile noastre.

Nu suntem de acord cu creşterile de taxe şi de impozite şi presiunea să vină tot pe umerii românilor, pe umerii salariaţilor şi pe umerii mediului de afaceri”, a spus senatorul Petrea Dorin Silviu, liderul acestui grup.

Senatorul Petrea Dorin Silviu
Senatorul Petrea Dorin Silviu