Presedintele Germaniei vine la București
Presedintele Germaniei vine la București
Politic Ultima Ora

Președintele Klaus Iohannis îl primește miercuri, 24 mai, pe omologul să din Germania, Frank-Walter Steinmeier

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua, de miercuri până vineri, o vizită de stat în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele federal va fi primit, miercuri, de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.

Administraţia Prezidenţială a arătat că discuţiile celor doi şefi de stat se vor axa pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic.

Cei doi preşedinţi vor transmite un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. De asemenea, în cadrul convorbirilor vor fi abordate şi sprijinul şi susţinerea puternice ale celor două ţări pentru Republica Moldova.

Cei doi şefi de stat vor avea şi un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius.

La Bucureşti, preşedintele german va avea întâlniri şi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Preşedintele Steinmeier are planificată şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.Joi, preşedinţii Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier se vor afla la Sibiu, unde vor merge la primărie, se vor întâlni cu reprezentanţii comunităţii germane din România şi vor vizita Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” şi Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.

Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal"
Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”

Preşedintele Germaniei îşi va încheia vizita la Timişoara, vineri. Acesta va fi gazda unui concert la Filarmonica din Timişoara, în contextul în care oraşul este Capitala Europeană a Culturii în 2023 şi va vizita, împreună cu primarul Dominic Fritz, centrul oraşului. Oficialul german va vizita şi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane şi ai celei evreieşti.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.