PSD promite mitinguri în toată România. Cel mai mare, în București
Politic Ultima Ora

Presa străină, despre mitingul PSD. „România, printre cele mai corupte țări din UE”

Agențiile de presă străine au relatat despre mitingul PSD, multe dintre ele subliniind că România este printre cele mai corupte țări din UE.

News.ro notează că, potrivit Reuters, manifestaţia a fost percepută ca un răspuns la precedentele proteste de stradă antiguvernamentale, care au condamnat adoptarea unor legi ce afectează lupta împotriva corupţiei. Opinia publică a forţat anul trecut Guvernul să retragă actele normative criticate.

România este una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană iar Bruxelles supraveghează sistemul de justiţie, aminteşte agenţia.

Lupta împotriva corupţiei a dominat spaţiul politic încă de la aderarea României în 2007.

Procurorii anticorupţie au investigat o mulţime de parlamentari, miniştri şi primari în ultimii ani, aceştia fiind acuzaţi de conflict de interese, abuz în serviciu, fraudă şi pentru contracte acordate nelegal în schimbul mitei.

Şi AFP anunţă că „zeci de mii de susţinători ai guvernului de stânga al României au ieşit în stradă în Bucureşti, o demonstraţie fără precedent împotriva abuzurilor din justiţie, în contextul în care câţiva lideri ai săi sunt implicaţi în cazuri de corupţie”.

Agenţia franceză menţionează şi detalii legate de organizarea de către PSD a mitingului, citând presa din România. AFP adaugă că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este o figură controversată, care nu a putut să devină prim-ministru din cauza unei condamnări, şi că România se numără printre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană.

Şi AP scrie despre mitingul de sâmbătă. “Peste 100.000 de susţinători ai guvernului s-au strâns în Capitală îmbrăcaţi în alb, pentru a protesta faţă de presupusele abuzuri comise de procurorii anticorupţie. Partidul Social Democrat consideră că procurorii au prea multă putere şi susţine că au făcut ilegal interceptări şi au luat în vizor oficiali pe nedrept”. Criticii spun că mitingul a avut ca scop intimidarea judecătorilor şi a preşedintelui Klaus Iohannis, care susţine lupta anticorupţie, adaugă AP.

Mai mulţi participanţi la miting au declarat pentru AP că ei cred că telefoanele le sunt ascultate, aşa cum se întâmpla în perioada comunismului.

Deutsche Welle notează că PSD a organizat “un miting masiv pentru a contracara manifestaţiile antiguvernamentale care au avut loc după ce social democraţii au încercat să decriminalizeze infracţiunile de corupţie”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii