
Premierul Marcel Ciolacu are un nou purtător de cuvânt. A fost jurnalist la TVR 1. FOTO
Jurnalistul TVR Mihai Constantin va fi noul purtător de cuvânt al Guvernului condus de Marcel Ciolacu.
Mihai Constantin lucrează la TVR din anul 2002.
Mihai Constantin a fost colaborator al revistei Academia Caţavencu timp de 2 ani. Din 1996, a fost reporter la Libertatea, apoi reporter pentru agenția de presă Associated Press și PROTV. Vreme de doi ani, Mihai Constantin a fost rezident în Washington, corespondent al TVR în Statele Unite ale Americii.
A transmis din mai multe orașe americane știri și reportaje despre comunitățile de români de peste ocean și despre evenimentele care au marcat realitatea americană în anii 2005-2007.



