
PNL lansează un atac virulent la PSD, după ce Sorin Grindeanu a anunțat închiderea DN 7
Liderul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican a lansat un atac virulent la minstrul PSD al transporturilor, Sorin Grindeanu, după ce, acesta a anuțat închiderea DN7, pe Valea Oltului.
DN 7, Valea Oltului, unul dintre cele mai circulate tronsoane de drum naţional din România, se va închide timp de o lună pentru lucrări la Autostrada Sibiu – Piteşti.
”Aroganța nu construiește autostrăzi.
Nu face decât să irite lumea. Ministrul transporturilor, dl. Grindeanu, tratează cu aroganta pe toți romanii si prin anunțarea inchiderii DN 7 cu doar câteva zile înainte, dar cel mai mult suferă vâlcenii si economia si asa precara a acestui judet, care se bazează în mare parte pe turism.

Pentru a găsi soluția cea mai bună ar fi trebuit să existe dialog cu asociațiile transportatorilor, cu asociațiile din turism și reprezentanții domeniilor economice afectate însă ministrul transporturilor, prin comportamentul său, pare Dumnezeu, nu un cetățean numit intr-o functie publica, pe o perioada determinata, sa slujească interesele cetățeanului.
Detașarea fata de problemele din infrastructura de transport o demonstrează și lipsa de interes a ministrului fata de DX12 Ganeasa – Tigveni care e în pericol sa nu fie realizat din cauza întârzierii studiului de prefezabilitate.
Amintim ca Drumul Ganeasa – Tigveni este esențial pentru economia judetului Valcea dar și pentru transportul intre Oltenia și Transilvania care suferă foarte mult în ultimul timp.
Așteptăm cu nerăbdare ca dl. ministru sa ,,se coboare” printre noi și sa fie mai receptiv la nevoile cetatenilor și ale economiei românești”, a scris Buican.



