Scandalul celor 1,5 miliarde de euro pentru romi explodează! PNCR răspunde acuzațiilor, Păun contraatacă: „Nu vă ascundeți! Publicați datele!”

Disputa dintre Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, și Punctul Național de Contact pentru Romi (PNCR), structură care funcționează în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, intră într-o nouă etapă.

După ce PNCR a respins afirmațiile potrivit cărora ar gestiona sau distribui fondurile europene destinate incluziunii romilor, Păun revine și cere instituției să publice datele concrete privind rezultatele politicilor pe care spune că le monitorizează.

Liderul Partidei Romilor admite acum că, dacă suma de 1,5 miliarde de euro a fost atribuită în mod eronat PNCR, informația trebuie corectată. Dar susține că precizarea privind cine gestionează efectiv banii nu răspunde întrebărilor legate de eficiența programelor pentru romi.

PNCR: „Nu gestionăm fondurile și nu stabilim beneficiarii”

În răspunsul transmis după afirmațiile lui Nicolae Păun, PNCR precizează că rolul său nu este acela de autoritate de management.

„În ceea ce privește afirmația referitoare la peste 1,5 miliarde de euro, este important de precizat că PNCR nu gestionează aceste fonduri, nu stabilește beneficiarii și nu distribuie finanțări către ONG-uri”, arată instituția.

PNCR explică faptul că, în cadrul Programului Educație și Ocupare și Programului Incluziune și Demnitate Socială, există proiecte care vizează inclusiv comunitățile de romi, însă gestionarea banilor și selectarea beneficiarilor se realizează prin structurile responsabile de implementarea programelor.

Instituția precizează însă că are atribuții de „coordonare, monitorizare, raportare și sprijin metodologic” în domeniul incluziunii romilor.

PNCR participă, printre altele, la raportarea către Comisia Europeană, contribuie la monitorizarea Strategiei naționale privind incluziunea romilor, furnizează informații privind condiția favorizantă 4.5 și formulează observații asupra unor documente de programare și ghiduri ale solicitantului.

Păun: „Exact despre această responsabilitate vorbim”

Nicolae Păun consideră că tocmai enumerarea acestor atribuții justifică solicitarea Partidei Romilor pentru publicarea rezultatelor.

„Răspunsul transmis de Punctul Național de Contact pentru Romi încearcă să mute discuția de la fondul problemei către o delimitare administrativă: «nu gestionăm fondurile», «nu stabilim beneficiarii», «nu distribuim finanțări». Este corect că PNCR nu este autoritate de management și nu selectează direct beneficiarii proiectelor europene. Dar nu aceasta este întrebarea pe care Partida Romilor a ridicat-o!”, afirmă Păun.

Reprezentanții de la Punctul Național de Contact pentru Romi din România, spun că nu ei gestionează banii. Păun le dă replica
Reprezentanții de la Punctul Național de Contact pentru Romi din România, spun că nu ei gestionează banii. Păun le dă replica

Acesta susține că problema este responsabilitatea PNCR în arhitectura politicilor publice privind incluziunea romilor.

„Cine monitorizează trebuie să răspundă. Cine raportează trebuie să poată demonstra. Cine formulează recomandări trebuie să își asume și rezultatele acestora”, transmite Nicolae Păun.

Păun corectează disputa celor 1,5 miliarde de euro

Un element important al noii poziții este chiar suma care a declanșat controversa.

„În ceea ce privește suma de 1,5 miliarde de euro, dacă această cifră a fost atribuită în mod eronat PNCR, ea trebuie corectată”, afirmă Păun.

În același timp, liderul Partidei Romilor susține că această corecție nu închide discuția despre finanțările europene și rezultatele lor.

Păun cere răspunsuri la o serie de întrebări: câți bani au fost efectiv alocați intervențiilor destinate romilor, câți au fost contractați, cine sunt beneficiarii, câți romi au fost efectiv sprijiniți, ce indicatori au fost atinși, ce proiecte au eșuat și ce măsuri corective au fost luate.

„Acestea sunt întrebări de transparență publică, nu atacuri la adresa unei instituții”, afirmă liderul Partidei Romilor.

PNCR explică vizita de la Madrid

O altă parte a disputei privește deplasarea unor angajați MIPE în Spania.

PNCR precizează că vizita de lucru de la Madrid s-a desfășurat în cadrul proiectului PACE – Public Administration Cooperation Exchange, inițiativă finanțată prin Instrumentul de Sprijin Tehnic al Comisiei Europene și implementată prin mecanismul TAIEX.

Proiectul „Bridge2Opportunity – Integrated pathways for the inclusion of Romanian Roma citizens in the labour market” urmărește analizarea posibilității de adaptare în România a modelului spaniol Acceder.

Potrivit explicațiilor PNCR, delegația a fost formată din cinci persoane, iar toate costurile deplasării au fost suportate de Comisia Europeană.

Discuțiile au vizat inclusiv venitul minim de incluziune, accesul romilor la piața muncii, monitorizarea condiției favorizante, instrumentele de raportare către Comisia Europeană și posibilitatea replicării modelului Acceder în România cu ajutorul fondurilor europene.

„Ce se întâmplă după Madrid?”

Păun precizează că Partida Romilor nu contestă schimbul de experiență și nici utilitatea modelului spaniol.

„Dimpotrivă, dacă România poate adapta un model care funcționează pentru integrarea romilor pe piața muncii, suntem primii care trebuie să susținem acest demers”, spune acesta.

Dar Păun cere ca vizita să producă rezultate măsurabile.

„Ce se întâmplă după Madrid? Ce recomandări au rezultat? Ce mecanism va fi implementat în România? Prin ce program european? Cu ce buget? Pentru câți beneficiari? Cu ce indicatori? Și cine va răspunde pentru rezultate?”, întreabă liderul Partidei Romilor.

„Un raport trimis la Bruxelles nu înseamnă că viața romilor s-a îmbunătățit”

Păun atacă și modul în care succesul politicilor publice este măsurat, susținând că activitatea administrativă nu trebuie confundată cu rezultatele obținute în comunități.

„Raportarea către Comisia Europeană nu este un rezultat în sine. Un raport transmis la Bruxelles nu înseamnă automat că situația romilor s-a îmbunătățit. O reuniune, o consultare sau o deplasare de studiu nu reprezintă, prin ele însele, o politică publică de succes”, afirmă Păun.

În opinia acestuia, rezultatele trebuie demonstrate prin indicatori concreți: persoane angajate, copii menținuți în sistemul de educație, persoane care au ieșit din situații de excluziune, comunități în care condițiile de viață s-au îmbunătățit și proiecte care și-au atins obiectivele.

PNCR: dezbaterea este legitimă, dar informațiile trebuie să fie corecte

În comunicarea sa, PNCR susține că dezbaterea publică privind incluziunea romilor și utilizarea fondurilor europene este „necesară și legitimă”, dar solicită ca informațiile prezentate public să respecte atribuțiile reale ale instituțiilor și mecanismele prin care sunt gestionate fondurile.

PNCR își reafirmă totodată disponibilitatea pentru dialog și pentru furnizarea informațiilor necesare unei informări complete a publicului.

Păun: „Publicați-le!”

Replica lui Nicolae Păun mută astfel disputa de la întrebarea „cine gestionează banii?” la întrebarea „ce rezultate au produs politicile finanțate?”.

„Nu contestăm existența PNCR. Contestăm folosirea atribuțiilor administrative ca scut împotriva întrebărilor legitime privind eficiența politicilor pentru romi”, afirmă acesta.

Păun recunoaște că PNCR nu gestionează fiecare euro destinat romilor, dar susține că instituția, tocmai prin atribuțiile de monitorizare, coordonare și raportare pe care și le asumă, trebuie să poată prezenta o imagine clară asupra rezultatelor.

Mesajul său se încheie cu o provocare directă:

„Iar dacă situația este atât de bună pe cât rezultă din comunicarea instituțională, atunci nu este nevoie de explicații defensive. Sunt suficiente datele. Publicați-le! Transparența nu se declară. Se demonstrează.”