
Urșii ajung în Parlament, după tragedia din Bucegi, unde o tânără de 19 ani și-a pierdut viața
După ce o tânără a fost atacată de un urs și mai apoi a murit în masivul Bucegi, pe traseul Jepii Mici, premeirul Marcel Ciolacu a cerut convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraodrinară, pentru modificarea Legii vânătorii, în așa fel încât, animalele periculoase să poată fi împușcate sau eutanasiate.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 407/2006, precum şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021. Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării.
pentru anii 2024 şi 2025 a unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.
În Parlament există o lege inițiată de UDMR, care a fost deja aprobată de Senat și care permite vânarea urșilor agresivi.
„Suntem în faţa unei tragedii cumplite, o tragedie cumplită care putea fi evitată, iar tragedii similare au mai avut loc în trecut.
Şi, pur şi simplu, ne întrebăm câte persoane trebuie să mai moară, câte persoane trebuie să mai fie mutilate, câte persoane trebuie să ajungă la spital în urma atacurilor urşilor şi cât timp trebuie să mai treacă ca viaţa oamenilor să devină mai importantă pentru tot Parlamentul României decât viaţa unui exemplar de urs brun.
UDMR are un proiect de lege care a trecut de Senat anul trecut, în noiembrie, un proiect de lege care reintroduce vânătoarea şi care de opt luni de zile zace în sertarele Camerei Deputaţilor”, a afirmat Tanczos Barna.



