Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține, într-un comunicat de presă, că turneul premierului Viorica Dăncilă în Balcanii de Vest este cea mai mare rușine din istoria diplomației române, iar deplasările șefului Executivului trebuie blocate imediat.
Politic Ultima Ora

Ovidiu Raețchi, propunere inedită pentru Iohannis și Guvernul Dăncilă: ”Pactul pentru carte”

Deputatul liberal Ovidiu Raețchi a anunțat că propune Președinției, Guvernului și partidelor politice “Pactul pentru Carte” – un pachet legislativ care își propune să contribuie la dublarea piaței de carte din România, în condițiile în care ne aflăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană în acest domeniu.

“La ora actuală, piața de carte din România se află pe ultimul loc in Uniunea Europeană, cu o valoare de circa 100 de milioane de euro. Comparativ, cea din Germania este de 60 de ori mai mare, ajungând la 6 miliarde de euro, iar dacă restrângem comparația la nivel regional vom observa că piața de carte din Cehia ajunge la 400-500 de milioane de euro, în timp ce cele din Slovenia sau Bulgaria au valori cuprinse între 100 și 200 de milioane de euro. Potrivit unui studiu recent Eurostat, doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună; un român cheltuiește maxim trei euro pe an pentru cărți – mult sub media Uniunii Europene, iar datele Institutului Național de Cercetare în Cultură spun că un român din cinci nu a citit niciodată o carte. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele motive pentru care consider că avem nevoie, la nivel național, de un Pact pentru Carte așa cum ne-am asumat, de exemplu, în 2015, Pactul pentru Apărare în vederea garantării securității naționale. Într-o societate globală a cunoașterii, nu ne mai permitem să ignorăm tema educației și a dezvoltării intelectuale și culturale. De altfel, în cea mai recentă Strategie Națională de Apărare a Țării, domeniul educației a fost amintit printre principalele vulnerabilități ale României.

Plecând de la aceste premise, propun un pachet legislativ intitulat “Pactul pentru Carte”, acesta fiind discutat în ultima lună cu oameni de cultură, editori sau profesori. Obiectivul final al Legilor Cărții este creșterea nivelului de educație și dezvoltarea pieței de carte prin stimularea lecturii, astfel încât să ajungem la o dublare a volumului de carte achiziționată în următorii doi ani – mai aproape de nivelul statelor din regiune. În varianta cea mai fericită, “Pactul pentru Carte” ar trebui să surclaseze orice tip de calcule și orgolii politice și ar fi asumat cu rapiditate de Parlament. Fac un apel catre Președinție, Guvern, partide parlamentare, pentru a construi un consens pe această temă și pentru a promova împreună „Pactul pentru Carte”: pe termen lung, acesta ar revoluționa piața de carte și sistemul de educație din România.

Concret, cele 8 măsuri legislative pe care le propun prin Pactul pentru Carte sunt următoarele:

Creșterea și actualizarea fondului de carte din bibliotecile școlare printr-o bugetare specifică. Bibliotecile școlare nu au suficiente cărți și nu sunt atractive pentru elevi. Fondul de carte este învechit. Am pierdut sute de biblioteci școlare în ultimii ani. De aceea, am amendat legea bibliotecilor prin introducerea unui nou articol cu privire la creșterea fondului de carte din bibliotecile școlare cu cel puțin 0.5 cărți anual pentru fiecare elev din cadrul unității școlare.

Implementarea unor campanii publice care să promoveze Cartea și care să ducă la conștientizarea importanței lecturii este esențială. Am considerat că este absolut necesară o inițiativă legislativă care să modifice Legea audiovizualului în sensul introducerii unor prevederi cu privire la realizarea unor campanii publice privind importanța și promovarea în spațiul public a cititului.

Acordarea unui suport financiar anual de 100 de euro fiecărui profesor pentru achiziționarea de cărți – o măsură care a mai fost implementată în România în urmă cu mai bine de 10 ani și care a fost eficienta si apreciată. Am formulat un proiect de lege în acest sens, profesorii urmând să dispună de fondurile necesare pentru achiziționarea de cărți utile atât dezvoltării profesionale, cât și desfășurării activității didactice. Prin urmare, indirect, și elevii vor beneficia de avantajele adoptării acestui proiect de lege, printr-o mai bună pregătire a cadrelor didactice.

TVA 0% pentru cărțile tipărite – am realizat în acest sens o propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal. Parlamentul European a adoptat în iunie 2017 decizia prin care li se oferă statelor membre posibilitatea de a reduce până la 0 cota TVA pentru cărţi, ziare şi periodice, inclusiv pentru cele în format electronic, Irlanda și Marea Britanie fiind două state care aplică deja această cotă de 0%. În acest context, deși in general exista obiecții la nivel european în privința aplicării TVA Zero, România poate negocia cu oficialii europeni această facilitate fiscală, având în vedere impactul bugetar redus și situația dificilă în care se află piața de carte din România. O măsură pozitivă adoptată relativ recent în România pentru stimularea pieței de carte a fost reducerea cotei de TVA la cărți, manuale școlare, ziare şi reviste la un procent de 5%, dar această măsură a redus prețul cărților cu doar aproximativ 2 lei.

Reducerea TVA la 5% pentru cărțile în format electronic – am realizat in acest sens o propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal. La ora actuală, TVA pentru cărțile în format electronic este de 19% și ar fi utilă încurajarea acestei piețe în condițiile în care valoarea ei nu depășește 600.000 de euro.

O altă inițiativă legislativă pe care am formulat-o vizează acordarea a 50 de euro pentru achiziționarea de cărți fiecărui elev, la absolvirea primului an din fiecare ciclu școlar. Obiectivul direct este acela de a-i stimula pe copii și tineri să descopere și să aprofundeze plăcerea de a citi cu efecte favorabile incontestabile pentru dezvoltarea lor ulterioară, precum și să cumpere cărți care nu sunt neapărat în curricula școlară.

Scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele cu meserii-cheie din industria de carte, asociate cu cele din domeniul cercetării sau informaticii, ar fi utilă pentru dezvoltarea pieței de carte, iar impactul bugetar ar fi redus, în condițiile în care numărul total de angajați ai editurilor din România este de maxim 1.200 – inițiativă legislativă privind modificarea Codului Fiscal. În ceea ce privește librăriile, tot mai multe au fost închise în ultimii cinci ani, existând oraşe întregi în care librăriile lipsesc sau au fost plasate într-o zonă periferică.

Renunțarea la impozitul pe clădiri/taxe pe clădiri și impozitul pe teren pentru spațiile utilizate pentru funcționarea librăriilor în care vânzarea de carte reprezintă cel puțin 50% din cifra de afaceri – inițiativă legislativă privind modificarea Codului Fiscal.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii