
Nicușor Dan și-a depus candidatura la Cotroceni. Primarul Capitalei, a strâns 240.000 de semnături
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus, vineri , la Biroul Electoral Central, candidatura la alegerile prezidenţiale.
Nicuşor Dan a menţionat că 240.000 de persoane au semnat pentru candidatura sa.
”În campania electorală care urmează e vorba de o largă categorie de români care sunt oneşti, care muncesc, care-şi plătesc taxele, care au bun simţ şi care cer foarte foarte puţine lucruri.
Cer ca vocea lor să fie auzită şi cer ca autorităţile statului, pe care le plătesc, să lucreze pentru ei, şi nu pentru nişte găşti.
Despre asta va fi campania electorală, în care se va auzi mult mai mult vocea oamenilor decât vocea politicienilor, pentru că e vorba de viaţa lor, a familiilor lor şi de viitorul acestei ţări.
Mesajul de la alegerile de acum trei luni a fost clar, că aşa nu se mai poate. România e o ţară coruptă, România e condusă de găşti, e o ţară unde statul nu are o strategie pentru economie şi pentru multe domenii, că România are mult potenţial agricol şi noi mâncăm mult din afară şi că România nu are o voce, că România nu contează pe plan internaţional. Şi toţi oamenii care au spus asta doresc o schimbare.
E rolul nostru ca această schimbare să fie către o ţară cu instituţii care funcţionează ca în Occident, şi nu cum propun unii, o întoarcere la o Românie fără instituţii şi la corupţia din anii 90. Aceasta e miza campaniei electorale.
România are un mare potenţial, poate fi o ţară puternică din punct de vedere economic.
România performează, are specialişti în ţară şi în diaspora, în asociaţii profesionale, inclusiv în sistemul de stat şi este rolul preşedintelui să adune toate energiile pe care România le are pentru a face din Romania acea ţară putenică, care să conteze în Europa şi în lume şi care să îi facă pe conaţionalii noştri să vrea să se întoarcă în România”, a spus Nicușor Dan.


