FOTO. Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, acuzat că cerea pacienților, sume de bani între 100 şi 500 de lei, pentru intervenții medicale, rămâne fără imunitatea parlamentară

Deputații votează luni, cererea Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, de ridicare a imunității parlamentare a fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, acuzat că cerea șpagă pacienților pe care-i consulta.

Cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru intră la vot în Camera Deputaţilor. Comisia juridică urmează să dea luni raport pe solicitarea ministrului Justiţiei, aşa cum s-a stabilit în şedinţa Biroului Permanent al Camerei, iar apoi cererea va fi supusă votului plenului. Ridicarea imunităţii parlamentarului se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Fostul ministru cu banii pacienților
Fostul ministru cu banii pacienților

Ce prevede regulamentul Camerei Deputaţilor

Articolul 193.din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că, în temeiul art. 72 din Constituţia României, republicată, deputaţii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor, după ascultarea lor.

Prins că cere bani
Prins că cere bani