
Doliu în teatrul românesc. A murit marea actriță Adela Mărculescu, la vârsta de 88 de ani
Lumea teatrului românesc este în doliu după dispariția uneia dintre cele mai apreciate artiste ale scenei. Adela Mărculescu a încetat din viață joi, 23 iulie, la vârsta de 88 de ani, vestea fiind anunțată de Teatrul Național „I. L. Caragiale” București.
„Teatrul Național „I. L. Caragiale” București este astăzi în doliu. Lumea teatrului românesc este mai săracă. S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, a cărei eleganță, rigoare și pasiune au marcat generații întregi de spectatori”, au transmis reprezentanții instituției.
O viață dedicată scenei
Adela Mărculescu s-a născut la 21 decembrie 1938, la Aiud, județul Alba. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959, la clasa profesorului Alexandru Finți, iar primele sale roluri le-a interpretat pe scena Teatrului de Stat din Botoșani. Din 1964 și-a legat destinul artistic de Teatrul Național București, instituție căreia i-a rămas fidelă timp de peste șase decenii.
De-a lungul carierei, actrița a interpretat zeci de roluri memorabile din dramaturgia românească și universală, colaborând cu unii dintre cei mai importanți regizori ai țării. Eleganța, rafinamentul și forța interpretărilor sale au făcut din Adela Mărculescu una dintre figurile emblematice ale teatrului românesc.

Premii și recunoaștere
Cariera impresionantă a fost răsplătită cu numeroase distincții. În 2020, artista a primit Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo, în semn de recunoaștere pentru contribuția excepțională adusă teatrului și cinematografiei românești.
Ultimul omagiu
Potrivit anunțului făcut de Teatrul Național București, trupul neînsuflețit al actriței va fi depus vineri, începând cu ora 12:00, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din București, unde cei care au admirat-o îi vor putea aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 10:00, la Cimitirul Bellu.
Prin dispariția Adelei Mărculescu, cultura română pierde una dintre cele mai respectate și iubite actrițe ale generației sale, o artistă care a lăsat în urmă o moștenire impresionantă pe scena teatrului românesc.
”IN MEMORIAM – ADELA MĂRCULESCU (1938 – 2026)Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti este astăzi în doliu.
Lumea teatrului românesc este mai săracă. S-a stins din viață marea actriță ADELA MĂRCULESCU, o figură de o distincție aparte, ale cărei eleganță, rigoare și pasiune au marcat generații întregi de spectatori.Formată la școala maestrului Alexandru Finți (promoția 1959), Adela Mărculescu a devenit actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București în anul 1964, scenă căreia i-a rămas credincioasă mai bine de 60 de ani și pe care a slujit-o cu o dăruire exemplară, până în ultimele clipe ale vieții
.De la debutul său pe scena Naționalului în „Înșir’te mărgărite” (1964), Adela Mărculescu a întruchipat zeci de personaje din dramaturgia națională și universală, colaborând cu cei mai mari regizori români.A fost Epancina Aglaia în „Idiotul” de F.M. Dostoievski (regia Alexandru Finți, 1969), Ana în „Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Finteșteanu, 1971), Dona Diana în piesa omonimă a lui Camil Petrescu (1973), Margareta Aldea în „Gaițele” de Al. Kirițescu (1977) și Mioara în „Idolul și Ion Anapoda” (regia Ion Cojar, 1985).
A marcat istoria teatrului românesc prin rolul Clitemnestra în memorabilul spectacol „Electra – O trilogie antică” (1990), montare de referință internațională, în regia lui Andrei Șerban.A strălucit în roluri de o mare profunzime psihologică, precum Tituba în „Vrăjitoarele din Salem” (regia Felix Alexa, 1991), Stela Campbell în „Dragă mincinosule” (1998), Olga în „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec (2003) sau Alexandra del Lago în „Dulcea pasăre a tinereții” de Tennessee Williams (2005).
Adela Mărculescu a ars pentru teatru cu o vitalitate exemplară, refuzând să părăsească scândura pe care a iubit-o atât de mult. Până în acest an, publicul s-a bucurat de prezența sa pe scenă în repertoriul curent al Teatrului Național din București: Doamna Boyle în „Cursa de șoareci” de Agatha Christie (regia Erwin Șimșensohn) și Chiriachița în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu (regia Dan Tudor).
A jucat în numeroase filme („Șapte băieți și o ștrengăriță”, „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Surorile”), fiind remarcată pentru distincția sa, pentru eleganța interpretării, pentru vocea infonfundabilă.
Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase distincții, printre care Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei și Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate (2020).
Trupul neînsuflețit al marii actrițe va fi depus mâine (24 iulie) la Biserica Sfântul Gheorghe din București, unde toți cei care au admirat-o, au aplaudat-o și au fost atinși de arta sa îi vor putea aduce un ultim și pios omagiu începând cu ora 12:00.
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 10:00.Prin plecarea Adelei Mărculescu, cortina coboară peste o întreagă epocă de aur a teatrului românesc. Ne plecăm cu adâncă recunoștință în fața memoriei sale.Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, anunțî Teatrul Național.


