FOTO. Lovitură de la CCR pentru Marcel Ciolacu. ”Legea austerității”, are puține șanse să fie constituțională

Premierul Marcel Ciolacu și-a asumat răspunderea în Parlament pentru un pachet de legi, care în opinia sa sunt menite să reducă risipa bugetară și aducă mai mulți bani în visteria statului.

USR și Forța Dreptei au atacat legile lui Marcel Ciolacu la Curtea Constituțională, cele două formațiuni politice susținând că acestea încalcă flagrant Constituția României.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean spune că, judecătorii constituționali vor retrimite în Parlament legea asumată de premier, întrucât nu este în concordanță cu Legea Fundamentală.

 ”Pe fond, sigur că sunt multe probleme pe care și eu le-aș fi atacat, dacă aș fi făcut politică la ora asta, pentru că sunt lucruri care nu trebuiau scrise în această lege.

Și nu neapărat pe fond, chiar pe formă dacă vorbim, pe formă, pentru că în Constituție scrie că Guvernul poate să-și asume răspunderea pe un proiect de lege, nu pe un proiect de 70 de legi, pentru că această lege pe care și-au asumat răspunderea este mai degrabă sau ar putea fi considerată un program de guvernare, decât un proiect de lege.

Or programul de guvernare nu în felul ăsta se aprobă de către Parlament (…).

Deci pe articolul 114 nu se încadrează, ce au făcut ei nu este în spiritul articolului 114 din Constituție referitor la asumarea răspunderii Guvernului”.

Augustin Zegrean spune că judecătorii vor respinge legea austerității
Augustin Zegrean spune că judecătorii vor respinge legea austerității

El mai aduce un argument: ”Legile fiscale intră în vigoare după altă lege care este în vigoare, Codul Fiscal, legile fiscale intră în vigoare la șase luni de la adoptare sau de la începutul anului următor. Nici aceasta nu s-a respectat”.

Augustin Zegrean mai spune că ”dacă se analizează practica veche a CCR, nu foarte veche, că nici Curtea nu e foarte veche, în practica Curții începând de prin anul 2009-2010 sunt foarte multe decizii care au analizat ce înseamnă asumarea răspunderii, pe ce se poate asuma răspunderea Guvernului și cum trebuie făcut acest lucru. Această lege nu se încadrează acolo, în practica CCR și dacă Curtea va lua în serios și nu mă îndoiesc că o va face, legea are mici șanse să meargă mai departe în forma aceasta”, a spus Zegrean la RFI.